V******** D* P******
InculpatA******** C*********
Parte civilăCondamnă pe inculpatul Văcăreanu Paulică, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” în formă continuată, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. (e), (g) cu aplic. i art. 74 lit. a, c, art. 76 lit. c C.pen. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani, reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen.. În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 1,2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a şi lit. (b) C.pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C.pen. suspendă executarea acesteia pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni şi asupra art. 84 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul neexecutării obligaţiilor civile. Ia act că partea vătămată A******** C********* nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul Tofan Dragoş să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 400 lei. Suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu Anton Marius-Constantin, deleg. nr. 500/2010, se va plăti B.A. Botoşani din fondurile M.J.L.C. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpat şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 aprilie 2010.
Hotarare 893 din 07.04.2010Va acorda termen de judecată pentru când va dispune a se introduce pe citativ martorul în circumstanţiere, Mănăstireanu Andrei care va fi adus la următorul termen de judecată.