Ş**** A********
Intimat expertC******* D*** L*****
Intimat expertU******** I*** R****
Intimat expertL*** P**** A*****
Apelant RECLAMANTP******** D* P* L**** C***** D* A*** T********
IntimatAdmite apelul declarat de către reclamantul L*** P**** A*****, împotriva sentinţei civile nr.448 din 9 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr.1774/108/2009. Schimbă în parte hotărârea atacată în sensul că obligă pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara să plătească reclamantului şi despăgubiri determinate de limitarea dreptului de folosinţă asupra terenului din zona de protecţie în suprafaţă de 36.968 m.p., în cuantum de 1.663.560 Euro; de scăderea valorii de circulaţie sau imposibilităţii de folosinţă conform destinaţiei iniţiale pentru suprafaţa de 384.899 m.p., în cuantum de 1.924.495 Euro. Despăgubirile se vor acorda în moneda Euro sau echivalentul în lei, la data plăţii, conform cursului B.N.R. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Respinge apelul declarat de către pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara -, împotriva aceleiaşi sentinţe. Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 mai 2011. ---///--- RECURS MAPĂ ---///---
Amânată pronunţarea la 26.05.2011 ---///--- RECURS MAPĂ ---///---
Admite cererile de amânare formulate de avocat Giugiucă Bogdan, reprezentantul reclamantului apelant şi avocat Cândea Adriana Beatrice reprezentanta pârâtului apelant şi amână judecarea cauzei la 19 mai_2011, sala 282, completul IV, ora 9, pentru când reclamantul apelant şi pârâtul apelant au termenul în cunoştinţă, va fi citat pârâtul intimat. Pronunţată în şedinţa publică din 14 aprilie 2011.
amână cauza la 14 04 2011
C U R T E A, În deliberare, Apreciază întemeiată cererea de amânare formulată de către reprezentanţii părţilor , pentru studierea actelor de la dosar, şi în vederea depunerii de noi dovezi; În temeiul dispoziţiilor art.156 Cod procedură civilă, se va proceda la admiterea cererilor şi acordarea unui termen la data de 17 martie 2011. Se va repeta procedura de citare cu pârâtul intimat Municipiul Arad.
C U R T E A, În deliberare, Instanţa pune în vedere părţilor să depună la dosar copii ale contractelor de vânzare - cumpărare din care să rezulte valoarea reală de vânzare- cumpărare a unor parcele de teren similare, situate în zone relativ identice sau apropiate; părţile sa depună la dosar orice alte înscrisuri care să ateste asemenea preţuri care s-au plătit. Se va repeta procedura de citare cu pârâtul intimat Municipiul Arad.