C*** J******** D* P***** C**** S******
Intimat ParatN*** V*****
Recurent RECLAMANTG*** Ş***** I********* O**** R***
Intimat PARATAdmite excepţia privind tardivitatea introducerii contestaţiei, invocată de intimată. Respinge contestaţia formulată de contestatorul N*** V***** în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, cu sediul în Reşiţa, str.Traian Lalescu nr.27 jud.Caraş-Severin. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2012.
Dispune disjungerea acţiunii formulate de contestatorul N*** V***** împotriva intimatului G*** Ş***** I********* O**** R***, având ca obiect pretenţii, urmând a se înregistra un dosar nou, care va fi repartizat prezentului complet de judecată, pentru respectarea principiului continuităţii, cu termen de judecată la data de 27 aprilie 2012. Dispune efectuarea unor copii de pe acţiune, de pe completarea şi precizarea de acţiune, de pe încheierea din data de 16.03.2012 prin care contestatorul şi-a precizat acţiunea şi detaşarea înscrisurilor aflate la filele 261-292 dosar, reprezentând întâmpinarea formulată de intimatul G*** Ş***** I********* O**** R***, înscrisurile ataşate întâmpinării şi împuternicirea pentru reprezentantul acesteia, ce se vor ataşa la dosarul nou-format. Amână pronunţarea hotărârii în ceea ce priveşte acţiunea formulată de contestator împotriva intimatei Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin pentru data de 6 aprilie 2012, pentru studierea materialului probator administrat şi pentru deliberare. Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 martie 2012.
Amână judecarea cauzei la data de 30 martie 2012, faţă de lipsa apărătorului din oficiu al contestatorului, în vederea garantării dreptului la apărare. Dispune a nu mai fi citaţi intimaţii. Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 martie 2012.
Respinge cererea de repunere pe rol formulată de contestatorul N*** V***** în contradictoriu cu intimaţii CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII CARAŞ-SEVERIN, cu sediul în Reşiţa, str. Traian Lalescu, nr.27, jud.Caraş-Severin, şi G*** Ş***** I********* O**** R***, cu sediul în Oţelu Roşu, str. Republicii, nr.10-12, judeţul Caraş-Severin. Menţine suspendarea judecării cauzei. Definitivă. Cu drept de recurs pe timpul cât durează suspendarea cursului judecării cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 iulie 2011.
Dispune repetarea adresei de la fila 5 dosar către Baroul Caraş-Severin, în atenţia domnului decan, sub sancţiunea amenzii. Amână judecarea cauzei la data de 24 iunie 2011, având în vedere lipsa apărătorului din oficiu al contestatorului şi pentru repetarea adresei de la fila 5 dosar către Baroul Caraş-Severin, în atenţia domnului decan, sub sancţiunea amenzii. Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 mai 2011.
Dispune a nu mai fi citaţi intimaţii. Amână judecarea cauzei la data de 13 mai 2011, având în vedere lipsa apărătorului din oficiu al contestatorului şi pentru a se comunica Baroului Caraş-Severin o copie a cererii formulate de contestator prin care solicită înlocuirea domnului avocat Deaconescu David Daniel cu un alt avocat. Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 aprilie 2011.
În baza dispoziţiilor art. 155/1 Cod procedură civilă, suspendă judecarea acţiunii formulată de contestatorul N*** V*****, în contradictoriu cu intimaţii CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII CARAŞ-SEVERIN, cu sediul în Reşiţa, str. Traian Lalescu, nr.27, jud.Caraş-Severin, şi G*** Ş***** I********* O**** R***, cu sediul în Oţelu Roşu, str. Republicii, nr.10-12, judeţul Caraş-Severin. Definitivă. Cu drept de recurs pe timpul cât durează suspendarea cursului judecării cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2011.
Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul din oficiu al contestatorului pentru ca acesta să precizeze acţiunea. Dispune a nu mai fi citat intimatul G*** Ş***** I********* O**** R***. Dispune a se comunica intimatului G*** Ş***** I********* O**** R*** exemplarul IV al înscrisurilor depuse de contestator. Amână judecarea cauzei la data de 4 martie 2011, faţă de cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul din oficiu al contestatorului, pentru ca acesta să precizeze acţiunea, pentru a se comunica intimatului G*** Ş***** I********* O**** R*** exemplarul IV al înscrisurilor depuse de contestator şi pentru ca instanţa să pună în discuţie excepţiile invocate de intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin prin completarea la întâmpinare. Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 februarie 2011.
Pune în vedere contestatorului să depună la dosar copiile tuturor actelor pe care le-a depus la dosar termenul anterior de judecată, în două exemplare, pentru a fi comunicate intimaţilor. Dispune a se comunica exemplarul III al înscrisurilor susmenţionate intimatului G*** Ş***** I********* O**** R***. Pune în vedere apărătorului din oficiu al contestatorului să precizeze clar petitele acţiunii, în special a petitului referitor la intimatul G*** Ş***** I********* O**** R***. Amână judecarea cauzei la data de 18 februarie 2011, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu intimatul G*** Ş***** I********* O**** R***, pentru a se comunica acestuia exemplarul III al înscrisurilor susmenţionate, pentru a se depune la dosar de către contestator copiile tuturor actelor pe care le-a depus la dosar termenul anterior de judecată, în două exemplare, pentru a fi comunicate intimaţilor, pentru ca apărătorul din oficiu al contestatorului să precizeze clar petitele acţiunii, precum şi pentru ca instanţa să pună în discuţie excepţiile invocate de intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin prin completarea la întâmpinare. Contestatorul N*** V***** şi intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin au termenul în cunoştinţă. Se citează intimatul G*** Ş***** I********* O**** R***, cu exemplarul III al înscrisurilor susmenţionate. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 ianuarie 2011.
Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul din oficiu al contestatorului. Pune în vedere contestatorului să depună la dosar încă două exemplare ale tuturor actelor ce le-a depus pentru acest termen de judecată, pentru a fi comunicate intimaţilor. Dispune recitarea intimatului G*** Ş***** I********* O**** R***. Prorogă punerea în discuţie a excepţiilor invocate de intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin prin completarea la întâmpinare la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 21 ianuarie 2011, faţă de cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul din oficiu al contestatorului, în vederea garantării dreptului la apărare, pentru îndeplinirea de către contestator a obligaţiilor stabilite de instanţă, respectiv pentru a depune la dosar încă două exemplare ale tuturor actelor ce le-a depus pentru acest termen de judecată, pentru a fi comunicate intimaţilor, pentru recitarea intimatului G*** Ş***** I********* O**** R*** şi pentru ca instanţa să pună în discuţie excepţiile invocate de intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin prin completarea la întâmpinare. Contestatorul N*** V***** şi intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin au termenul în cunoştinţă. Se citează intimatul G*** Ş***** I********* O**** R***. Pronunţată în şedinţă publică azi, 3 decembrie 2010.
Amână judecarea cauzei la data de 3 decembrie 2010, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu intimatul G*** Ş***** I********* O**** R***. Contestatorul N*** V***** şi intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin au termenul în cunoştinţă. Se citează intimatul G*** Ş***** I********* O**** R*** la adresa indicată de reprezentantul contestatorului, respectiv Oţelu Roşu, str. Republicii, nr. 10-12, jud. Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică azi, 5 noiembrie 2010.
Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul din oficiu al contestatorului pentru a studia dosarul. Dispune recitarea intimatului G*** Ş***** I********* O**** R***. Amână judecarea cauzei la data de 5 noiembrie 2010, faţă de cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul din oficiu al contestatorului , pentru ca acesta să studieze dosarul şi să precizeze cererea de chemare în judecată, respectiv ce decizie înţelege contestatorul să conteste şi care sunt motivele de fapt şi de drept pe care acesta îşi întemeiază cererea, astfel cum i s-a pus în vedere, precum şi pentru recitarea intimatului G*** Ş***** I********* O**** R***. Contestatorul N*** V***** şi intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin au termenul în cunoştinţă. Se citează intimatul G*** Ş***** I********* O**** R***. Pronunţată în şedinţă publică azi , 8 octombrie 2010.
Pune în vedere reprezentantului intimatei , consilier juridic Brăilă Dorin , să depună la dosar delegaţie. Amână judecarea cauzei la data de 8 octombrie 2010, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu intimatul G*** Ş***** I********* O**** R*** , pentru soluţionarea , în cameră de consiliu , a cererii de ajutor public judiciar formulată de contestator , precum şi pentru ca reprezentantului intimatei , consilier juridic Brăilă Dorin , să depună la dosar delegaţie. Contestatorul N*** V***** şi intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin , prin consilier juridic Brăilă Dorin , au termenul în cunoştinţă. Se citează intimatul G*** Ş***** I********* O**** R***. Pronunţată în şedinţă publică azi , 10 septembrie 2010.
Pentru efectuarea unei anchete sociale la domiciliul reclamantului de către Primăria Oţelu Roşu, cu privire la situaţia materială a reclamantului, pentru a se depune declaraţie pe proprie răspundere de către reclamant în sensul că nu a beneficiat în ultimele 12 luni de ajutor public judiciar sub forma asistenţei prin avocat şi pentru efectuarea anchetei sociale şi pentru ca reclamantul să precizeze decizia de pensionare contestată, amână la 10.09.2010.
Amâna judecata la data de 25.06.2010