S*** L**** D*********** 2*** S**
DebitorAdmite cererea lichidatorului. În temeiul art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006, Dispune închiderea procedurii de insolvenţă şi radierea debitorului SC Lider Distribution 2005 SRL . În temeiul art.136 din lege descarcă pe lichidator de orice îndatorire sau responsabilitate. Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş şi Oficiului Registrului Comerţului Argeş în vederea efectuării menţiunii de radiere şi publicare în Buletin. Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 13.11.2012 la Tribunalul Specializat Argeş.
Aproba raportul final al lichidatorului judiciar, acesta urmând să facă distribuirea finală a tuturor fondurilor din averea debitoarei. Amână judecarea cauzei la 13.11.2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Octombrie 2012.
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar prin care solicită amânarea pentru aprobarea raportului final. Amână judecarea cauzei la 16.10.2012. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Septembrie 2012
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar prin care solicită amânarea pentru desfăşurarea planului de distribuire între creditori şi pentru întocmirea raportului final. Se va afişa planul de distribuire la uşa instanţei. Amână judecarea cauzei la 18.0.2012. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Iunie 2012.
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar prin care solicită amânarea pentru a depune la dosar planul de distribuire între creditori. Amână judecarea cauzei la 26.06.2012. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Iunie 2012.
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar prin care solicită amânarea pentru a depune la dosar actele aferente vânzării, precum şi pentru întocmirea unui nou plan de distribuire între creditori. Amână judecarea cauzei la 12.06.2012. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 aprilie 2012.
Afişarea, la uşa instanţei, a raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea creanţelor pentru debitoare. Admite cererea formulată de administratorul judiciar, privind acordarea unui nou termen de judecată în vederea încasării diferenţei de preţ a imobilului şi pentru întocmirea unui nou plan de distribuire între creditori. Amână judecarea cauzei la data de 17 aprilie 2012, Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Ianuarie 2012, la Tribunalul Specializat Argeş
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar prin care solicită amânarea pentru a lua la cunoştinţă de creanţa depusă, precum şi pentru achitarea ratelor şi rămânerea irevocabilă a sentinţei pronunţată în cauza având ca obiect art.138 din Lg.85/2006. Amână judecarea cauzei la 10.01.2012. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 noiembrie 2011.
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar prin care solicită amânarea vederea soluţionării acţiuni în răspunderea administratorului, cu termen de judecată la data de 04.10.2011 şi valorificarea bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 01.11.2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Septembrie 2011
Admite cererea formulată de Lichidator judiciar Popescu Gabriel prin care solicită amânarea în vederea afişări publicaţiei de vânzare la uşa instanţei, precum şi în vederea promovării acţiunii în răspunderea administratorului debitoarei. Amână judecarea cauzei la 06.09.2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Mai 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.
Ia act că prin procesul verbal al şedinţei adunării creditorilor din data de 28.01.2011 a fost confirmat lichidator judiciar SCP ANTEUS EXPERT SPRL şi că a fost aprobat onorariul fix. Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar prin care solictă amânarea în vederea promovării acţiunii în răspundere prev de art.138 din Lg.85/2006 şi pentru valorificarea bunurilor din averea debitoarei. Amână judecarea cauzei la 03.05.2011. Cu drept de recursa odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Martie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.
Admite contestaţia. Dispune înscrierea creditorului în tabelul preliminar al creanţelor şi cu suma de 42.152,13 lei Euro. Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 2.02.2011. Termen continuare procedurii 22.03.2011.
În temeiul art.72 alin.1 din Lg.85/2006 se afişează exemplarul doi al tabelului preliminar la afişierul instanţei. Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar prin care solicită amânarea pentru a se verifica dacă se vor înregistra eventuale contestaţii la tabelul preliminar. Amână judecarea cauzei la 22.02.2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Ianuarie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.
Admite cererea formulată de debitoarea S.C. LIDER DISTRIBUTION 2005 SRL. În temeiul art.32 alin.1 din Lg.85/2006 modificată privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii de insolvenţă în formă simplificată împotriva debitoarei. În temeiul art.107 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune dizolvarea societăţii şi ridică dreptul de administrare al debitorului. În temeiul art.11 pct.1 lit.c raportat la art..34 din Legea privind procedura insolvenţei, Numeşte lichidator judiciar provizoriu pe SCP ANTEUS EXPERT SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege, cu o retribuţie lunară de 1000 lei, la care se adaugă T.V.A în funcţie de prevederile legale. În temeiul art.61 din Legea nr.85/2006, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului , asociaţilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea efectuării menţiunii, conform prevederilor Codului de procedură civilă, prin publicare pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art.46 din Lg.85/2006. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art.252 din Lg.31/1990 republicată şi dispune menţionarea în registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai acestuia. Creditorii pot formula opoziţie împotriva deschiderii procedurii în termen de 15 zile de la primirea notificărilor. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 14.01.2011. Declaraţiile de creanţă se vor timbra cu 120 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării lor, ca netimbrate. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 24.01.2011. Fixează termenul limită pentru depunerea contestaţiilor la tabelul preliminar de către debitor, creditori, alte persoane interesate: 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a acestui tabel. Dovada publicării se va depune la dosar. Fixează termenul pentru soluţionarea contestaţiilor la 08.02.2011. Fixează termenul de definitivare a tabelului de creanţe la 15.02.2011. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la 28.01.2011 şi convoacă creditorii debitorului. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului de către lichidatorul judiciar, care va întocmi raportul prevăzut de art.59 din lege, la 07.01.2011şi rapoarte de activitate cu 5 zile înaintea termenelor de continuare a procedurii. Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 10 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul urmând a fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Termen pentru continuarea procedurii la 25.01.2011. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 30.11.2010 la Tribunalul Comercial Argeş.