C************* ( G****** N***
IntimatI************ D* J******* J******* G*****
PetentAdmite cererea formulată de petentul I.J.J. Galaţi, în contradictoriu cu intimata CONSTANTINESCU (GHENEA) NELA. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 500 lei aplicată intimatei prin procesul – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria JR nr. 0498756 întocmit la data de 16.10.2008 cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii cu o durată de 50 de ore, câte 2 ore pe zi, activitate ce se va desfăşura pe raza Municipiului Galaţi. Prezenta hotărâre se va comunica, după rămânerea irevocabilă, către Primăria Municipiului Galaţi, jud. Galaţi în vederea stabilirii activităţii ce urmează a fi desfăşurată şi a datelor la care aceasta urmează a fi prestată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.11.2010.