A******** L*** S********** D** T********
PetentAdmite cererea formulată de către petenta A******** L*** S********** D** T********, cu sediul în Mun. Timişoara, str. Martir Petru Domăşneanu, bloc 43, scara A, ap. 19, jud. Timiş, având ca obiect acordare personalitate juridică. Autorizează funcţionarea asociaţiei LIGA STUDENŢILOR DIN TIMIŞOARA, conform actului constitutiv şi statutului asociaţiei, atestate sub nr. 101/12.07.2010, respectiv 102/12.07.2010 de av. Luca Marian Leontin din cadrul Baroului Timiş şi actului adiţional la statutul asociaţiei, atestat sub nr. 103/23.08.2010 de acelaşi avocat, având ca organe de conducere adunarea generală, consiliul director alcătuit din: preşedinte – BULGARU ANA-MARIA-ALEXANDRA, vicepreşedinte – FERA SORINA-ANDREEA, secretar-administrativ – LAZĂR CARMEN, iar controlul gestiunii patrimoniului se va asigura de cenzorul ROXANA JURCA. Dispune înscrierea asociaţiei în Registrul Special - Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 01.09.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 01.09.2010 C1PJ, pentru când se va cita petenta cu menţiunea de a completa statutul (act adiţional, atestat/autentificat de către notar, în patru exemplare originale) cu menţiunea „patrimoniul iniţial”, conform art. 6 alin. 3 lit. a) raportat la alin. 2 lit. f) din OG nr. 26/2000 (patrimoniul iniţial al asociaţiei; activul patrimonial, în valoare de cel puţin un salariu minim brut pe economie, la data constituirii asociaţiei, este alcătuit din aportul în natură şi/sau în bani al asociaţilor. În cazul aportului în natură, forma autentică a actului constitutiv şi a statutului este obligatorie). Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.07.2010.