Z******* P******
Recurent ReclamantP******* L*****
Intimat PârâtRespinge cererea având ca obiect pretenţii, ca neîntemeiată. Respinge cererea formulată de reclamantă de a dispune sistarea dreptului de furnizare a serviciului de telefonie mobilă către pârât şi obligarea acestuia de a nu o mai contacta telefonic sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii, ca neîntemeiată. Obligă reclamanta la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei constând în onorariu avocat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.02.2011.
Amână pronunţarea la data de 11.02.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.02.2011.
Decade reclamanta din proba cu martorul Vătafu Constantin, având în vedere că aceasta nu i-a asigurat prezenţa în instanţă şi nu a indicat adresa în vederea îndeplinirii procedurii de citare a martorului. În virtutea principiului contradictorialităţii şi respectării dreptului la apărare, prorogă punerea în discuţie a cererii reclamantei de chemare în judecată şi a altor persoane, depusă într-un singur exemplar, pentru termenul viitor, astfel încât partea adversă să poată lua cunoştinţă de conţinutul acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 04 februarie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2010.
Respinge cererile formulate de reclamanta Z******* P******. Pune în vedere reclamantei să asigure prezenţa martorului la termenul următor. Se va cita pentru termenul viitor martorul pârâtului Gherasim Dan Florin din Suceava, str.Grădinilor nr.10, jud.Suceava.
Pune în vedere reclamantei ca pentru termenul viitor să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru de 8 lei şi totodată să asigure prezenţa a unui martor, în vederea audierii. Se va cita pentru pârât pentru termenul viitor martorul Dârţu G.Sorin din Suceava, str.Mărăşeşti, nr.18, bl.T.3, sc.3, ap.9. Amână judecarea cauzei la data de 05 noiembrie 2010, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă şi pentru când pârâtul va fi citat cu menţiunea personal la interogator. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 octombrie 2010.
Admite proba cu interogatoriul pârâtei şi 2 martori pentru reclamantă şi proba cu înscrisuri şi 2 martori pentru pârâtă. Pune în vedere părţilor să depună lista cu martori prin serviciul Registratură al instanţei. Amână judecarea cauzei la data de 1 octombrie 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iulie 2010.
Amână judecarea cauzei la data de 02 iulie 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2010.
În temeiul art.156 Cod procedură civilă încuviinţează cererea formulată de apărătorul pârâtului.