S********* A******* ,* S****** ,*********
Recurent ReclamantT****** A******** P****** L* F*** B****** M****
Intimat PârâtRespinge acţiunea, ca neîntemeiată. Obligă reclamanta la plata către pârât a sumei 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 4.02.2011.
Se va reveni cu adresă în sensul filei 133 dosar. Amână judecarea cauzei la data de 04 februarie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când instanţa urmează a verifica dosarele 8370/2003 şi 5684/2000 la Arhiva Judecătoriei Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2010.
Se va reveni cu adresă către Camera Executorilor Judecătoreşti Suceava să ne comunice cine a preluat arhiva executorului judecătoresc Ţugui Cezar, şi are spre păstrare dosarul nr. 422/2006.
Se va emite adresă către Camera Executorilor Judecătoreşti Suceava să ne comunice cine a preluat arhiva executorului judecătoresc Ţugui Cezar, şi are spre păstrare dosarul nr. 422/2006.
Pune în vedere reprezentantului reclamantei să depună la dosar ultima decizie pronunţată de Tribunalul Suceava şi să precizeze dacă solicită suplimentarea probatoriului.
Acordă termenul solicitat de către reprezentantul reclamantei pentru studiu întâmpinare şi înscrisuri, urmând ca probele să se discute la termenul următor.
Acordă termenul solicitat de către apărătorul pârâtului, în vederea pregătirii apărării. Amână judecarea cauzei la data de 25 iunie 2010, pentru când pârâtul primeşte termen în cunoştinţă potrivit art.153 Cod procedură civilă.. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2010.
Pune în vedere reprezentantului reclamantei să depună la dosar taxă judiciară de timbru de 36,7 lei şi timbru judiciar de 1,5 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Prorogă discutarea probelor la termenul următor.