D**** P***** E****
PetentI***** V*****
IntimatRESPINGE PLÂNGEREA. Obligă intimatul să plătească martorului Ţiţirigă Dumitru suma de 30 de lei cu titlu de cheltuieli aferente prezentării în instanţă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA
AMÂNĂ PRONUNŢAREA
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 13.09.2010 pentru ca martorul Ţiţirigă Dumitru să depună adeverinţă de la locul de muncă în legătură cu faptul că, în datele de 31 mai 2010 şi 06 septembrie 2010, nu a fost la serviciu (a fost învoit sau în concediu) şi cu privire la suma de bani ce ar fi trebuit să o primească pentru zilele respective.
Având în vedere protestul de solidaritate al personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti, cauza se amână la data de 06 septembrie 2010.
amânat în vederea administrării probatoriului
amânat, faţă de lipsa părţilor la acest termen de judecată; se citează petentul, căruia i se comunică duplicat de pe întâmpinarea depusă de către intimat; se citează intimatul; se emite adresă către intimat, căruia i se solicită să depună la dosar copie lizibilă a procesului-verbal de contravenţie, să indice numele şi adresele martorilor solicitaţi prin întâmpinarea depusă la dosar, până la termenul viitor, sub sancţiunea decăderii din probă, să indice numele şi adresa martorului asistent menţionat în procesul-verbal de contravenţie, să indice numele şi adresa conducătorului auto VL.04.JEU.