B******* G** G******* C****
Inculpat InculpatP***** - O********** B******* P*** B****** I*** S*****
Parte civilă Parte civilăS* M******* S* P*** R***** M******
Parte civilă Parte civilăÎn temeiul art. 334 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpat din infracţiunea prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b, 41 alin. 2 Cod penal în cea prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a, b, 41 alin. 2 Cod penal. Condamnă pe inculpatul Bordeanu Gheorghe Cezar pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală şi art. 37 lit. a, b, 41 alin. 2, 74 lit. c, 76 Cod penal (2 acte materiale) la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare. Constată că inculpatul a săvârşit faptele în condiţiile art. 37 lit. a Cod penal faţă de cele pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală 24/28.01.2010 a Judecătoriei Dorohoi, definitivă prin Decizia penală 195/26.04.2010 a Curţii de Apel Suceava, şi în condiţiile art. 37 lit. b Cod penal faţă de acelea pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală 1891/03.10.2010 a Judecătoriei Botoşani, definitivă la 24.08.2010 prin neapelare, faptele pentru care a fost condamnat fiind concurente între ele. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală 1891/03.10.2010 a Judecătoriei Botoşani în pedepsele componente, respectiv cea de 6 luni închisoare şi cea de 1 an închisoare (Sentinţa penală 3501/16.12.2009 a Judecătoriei Botoşani). În temeiul art. 85 Cod penal anulează beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală 24/28.01.2010 a Judecătoriei Dorohoi, definitivă prin Decizia penală 195/26.04.2010 a Curţii de Apel Suceava, în temeiul art. 36 Cod penal contopind această pedeapsă cu cea de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală 1891/03.10.2010 a Judecătoriei Botoşani, respectiv cea de 1 an închisoare (Sentinţa penală 3501/16.12.2009 a Judecătoriei Botoşani), pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani închisoare. Constată că inculpatul a executat din această pedeapsă un număr de 365 zile, de la 06.10.2009 la 05.10.2010, având un rest de executat de 365 zile. În temeiul art. 39 alin. 2 Cod penal contopeşte restul de 365 zile arătat anterior cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare, sporită la 2 ani închisoare. Constată că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentinţă sunt săvârşite în condiţiile art. 36 Cod penal faţă de cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală 1198/13.05.2010 a Judecătoriei Botoşani, definitivă prin nerecurare la 12.11.2010, pentru care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 36 Cod penal contopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală 1198/13.05.2010 a Judecătoriei Botoşani, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 3 ani închisoare. Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal. Menţine starea de detenţie a inculpatului. Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii, a arestării preventive şi pe cea executată de la 29.10.2010 la zi. Dispune anularea mandatelor de executare emise anterior, urmând a se emite un nou mandat conform dispoziţiilor prezentei sentinţe. Obligă inculpatul să plătească părţii civile P.N.L.-Organizaţia Botoşani suma de 650 lei, daune materiale, şi părţii civile S.C. MOLDOPAN S.A. Botoşani suma de 100 lei, daune materiale. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 1.250 lei, cheltuieli judiciare, în care s-a inclus suma de 600 lei, onorariul apărătorilor din oficiu, ce se va avansa B.A. Botoşani din fondurile M.J. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 31 octombrie 2011.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 31 OCTOMBRIE 2011.
Investită cu soluţionarea prezentei cauze, instanţa consideră că în cauză este necesar a se solicita de la Baroul de Avocaţi Botoşani desemnarea unui apărător care să asigure asistenţa juridică a inculpatului, motiv pentru care,
ADMIS CEREREA DE ABŢINERE. îNCHIS DOSARUL ÎN SISTEMUL ECRIS.