Dosar 18159/193/2010 din 29.11.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 18159/193/2010
Data dosar:
29.11.2010
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.02.2011 la ora 08:30

    Complet: PN6
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul L*** I* P**** pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală ” prev. şi ped. de art.87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată cu aplic. art.3201 alin. 7 Cod procedură penală, art. 74 lit. a şi c, art. 76 lit. e Cod penal la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare. Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal, inculpatului îi vor fi interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II –a, şi lit. b Cod penal. În temeiul art.81, 82 Cod penal şi art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate pe o durată de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni, acesta constituind termen de încercare pentru inculpat. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal. În temeiul art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 680 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 160 lei reprezentând contravaloarea analizei toxicologică alcoolemie se va vira în contul 50414557951 deschis la Trezoreria Botoşani pentru Spitalul Judeţean Botoşani, iar suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu Cornea Alina se va avansa Baroului de Avocaţi Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2011.

  • Sedinta din data de 12.01.2011 la ora 08:30

    Complet: PN6
  • Amână cauza

    Văzând lipsa de procedură cu inculpatul, instanţa dispune repetarea procedurii de citare cu acesta, şi

Flux dosar


Actualizare GRPD