N***** I* S**** I*****
InculpatCondamnă pe inculpatul NSI la pedepsele de: - 8 luni închisoare pentru săv. infr. prev. de art. 86 al.1 din OUG 195/2002 Rep. Cu aplic. art. 74 al. 1 lit. a, c Cp, art. 76 al. 1 lit. d Cp. - 8 luni închisoare pentru săv. infr. prev. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 Rep. Cu aplic. art. 74 al. 1 lit. a, c Cp, art. 76 al. 1 lit. d Cp. În temeiul art. 33 lit. a Cp, art. 34 lit. b Cp contopeşte pedepsele şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare. În temeiul art. 81 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante, iar în temeiul art. 82 Cp fixează termen de încercare de 2 ani şi 8 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cp. În temeiul art. 191 Cpp obligă pe inculpat la 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, dintre care 100 lei în faza de urmărire penală şi 200 lei onorariu avocat oficiu avansat din fondurile speciale ale MJ. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.
În baza art. 329 Cpp, ia act de poziţia inculpatului privind renunţarea audierii martorului nenominalizat. Se revine cu citarea martorilor din acte şi va pune în vedere inculpatului să aducă martorul Necula Adrian Marian, aşa cum s-a obligat. Amână judecarea cauzei la 24.01.2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Decembrie 2010
Încuviinţează probele solicitate de apărătoarea inculpatului şi se citează martorii din acte. Pune în vedere apărătoarei inculpatului ca la următorul termen de judecată să depună numele şi domiciliul martorului pe situaţia de fapt, urmând ca ambii martori propuşi de inculpat să fie audiaţi după audierea martorilor din acte. Se emite adresă către IPJ Argeş pentru reactualizarea fişei de cazier judiciar a inculpatului. Amână judecarea cauzei la 20.12.2010. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Noiembrie 2010
Se emite adresă către Baroul Argeş pentru desemnarea din oficiu a unui apărător pentru inculpat, potrivit art. 171 Cpp. Amână judecarea cauzei la 22.11.2010. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Octombrie 2010