S*** K***** E********* S**
Recurent ReclamantS*** H********** S***** S***** A*** L* S** I**** &*********
Recurent PârâtAdmite în parte acţiunea reclamatei S.C. KRANTZ EURO CENTER SRL, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta S.C. HIDROTERMIZ SRL să plătească reclamantei suma de 29.880 Euro în echivalent lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri . Respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere. Obligă pârâta S.C. HIDROTERMIZ SRL să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 5116 lei . Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.04.2012, la sediul Tribunalului Specializat Argeş.
Amână pronunţarea la data de 05.04.2012.
Ia act că la dosarul cauzei s-a depus cererea expertului prin care solicită termen în vederea efectuării lucrării, având în vedere faptul că nu i s-au pus la dispoziţie documentele necesare expertizei. În temeiul disp. art. 108 ind.1 c.pr.civilă , dispune amendarea reclamantei cu suma de 30 lei pentru că nu a pus la dispoziţia expertului actele necesare întocmirii lucrării. Acordă termen de judecată având în vedere lipsa raportului de expertiză, motiv pentru se va reveni cu adresă către expert, în vederea efectuării lucrării, cu avertisment de amendă. În temeiul disp. art. 85 şi urm. din C.pr.civilă, se citează societatea pârâtă. Amână judecarea cauzei la 29.03.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicare în ce priveşte dispoziţia amendării reclamantei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Februarie 2012, la sediul Tribunalului Specializat Argeş
Ia act că la dosarul cauzei s-a depus cererea expertului prin care solicită termen în vederea efectuării lucrării, având în vedere faptul că nu i s-au pus la dispoziţie documentele necesare expertizei. Acordă termen de judecată având în vedere lipsa raportului de expertiză, motiv pentru se va reveni cu adresă către expert, în vederea efectuării lucrării, cu avertisment de amendă. În temeiul disp. art. 85 şi urm. din C.pr.civilă, se citează societatea pârâtă. Amână judecarea cauzei la 16.02.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Decembrie 2011 la sediul Tribunalului Comercial Argeş
Ia act că la dosarul cauzei s-a depus dovada achitării onorariului pentru expert în sumă de 500 lei, precum şi cererea expertului prin care solicită termen în vederea efectuării lucrării. Acordă termen de judecată având în vedere lipsa raportului de expertiză, motiv pentru se va reveni cu adresă către expert, în vederea efectuării lucrării. În temeiul disp. art. 85 şi urm. din C.pr.civilă, se citează societatea pârâtă. Amână judecarea cauzei la 08.12.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 octombrie 2011, la sediul Tribunalului Comercial Argeş
În temeiul disp. art. 167 c.pr.civilă, încuviinţează pentru reclamantă probele cu înscrisuri şi expertiză contabilă cu următoarele obiective: - să se determine de către expert ce elemente au fost livrate de către pârâtă, dacă acestea au fost livrate la termenele stabilite şi dacă acestea puteau fi folosite la lucrările pe care le executa reclamanta la acel moment, - să se determine de către expert ce elemente au fost achiziţionate de către reclamantă de la alt furnizor, având în vedere pct.1, preţul acestora şi să se calculeze suma totală rezultată din diferenţa de preţ între preţul de achiziţie şi preţul prevăzut în contractul dintre noi şi pârâtă. - Să se determine eventualele penalităţi datorate nefurnizării la timp a elementelor de către pârâtă în raport de termenele contractuale ale contractului de execuţie încheiat de reclamantă cu beneficiarul lucrării, la acel moment. Prin tragere la sorţi, desemnează expert contabil pe d-na Rotaru Nicoleta. Se emite adresă către expert , în vederea efectuării lucrări, precum şi către Biroul de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expert în sumă de 500 lei, în sarcina reclamantei, ce se va achita în termen de 5 zile. Amână judecarea cauzei la 13.10.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Iunie 2011 la sediul Tribunalului Comercial Argeş
Respinge, ca neîntemeiate, excepţiile privind necompetenţa teritorială a Tribunalului Comercial Argeş în soluţionarea cauzei dedusă judecăţii şi prematuritatea formulării acţiunii. În temeiul art. 137 alin.2 Cod procedură civilă, uneşte cu fondul excepţia de neexecutare a contractului, invocată de pârâtă prin întâmpinare. Repune cauza pe rol şi dispune citarea părţilor, în vederea continuării judecăţii. Termen 09.06.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.05.2011 la sediul Tribunalului Comercial Argeş
Amână pronunţarea la data de 19.05.2011
Prorogă discutarea excepţiilor invocate de pârâtă, prin întâmpinare. Încuviinţează proba cu un martor pentru reclamantă pentru a dovedi locul încheierii contractului şi va pune în vedere reclamantei să prezinte martorul necitat. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să depună copia acţiunii înregistrată la Tribunalul Iaşi , având în vedere faptul că excepţia de litispenddenţă presupune identitate de părţi, obiect şi cauză iar cele două cauze invocate să se afle în curs de judecată la instanţe diferite. Având în vedere precizările apărătorului reclamantei prin care arată că nu se poate prezenta la instanţă în data de 28.04.2011, acordă termen de judecată la data de 12.05.2011. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Martie 2011, la Tribunalul Comercial Argeş.
Ia act că aceeaşi întâmpinarea fost înregistrată la instanţă sub nr. 955 din 17.01.2022 şi 1250 din 18.01.2011. Acordă termen de judecată pentru a da posibilitatea reclamantei să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării. Prorogă discutarea excepţiilor invocate prin întâmpinare, la următorul termen de judecată. Având în vedere faptul că procedura de citare a fost legal îndeplinită cu pârâta, fiind aplicată semnătura şi ştampila , apreciază că aceasta nu se mai citează, având termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 17.03.2011. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Ianuarie 2011, la Tribunalul Comercial Argeş.