N**** I***
PetentI** M****
IntimatRespinge plângerea.
Amână pronunţarea pentru data de 30 septembrie 2011.
Emite adresă la intimat cu solicitarea de a comunica dacă locul în care a fost constatată contravenţia se află în circumscrispţia localităţii Ogra, sau în afara localităţii, cu indicarea distanţelor până la indicatorul rutier de început de localitate. Totodată, se va solicita intimatului să comunice transcrierea părţii din cuprinsul procesului-verbal care conţine descrierea faptei, tehnoredactată pe hârtie şi în format electronic. Citează intimatul în continuare. Amână judecarea cauzei la data de 23 septembrie 2011.
Comunică petentului un exemplar al înscrisurilor depuse de intimat. Comunică intimatului o copie a precizării depuse de petent. Citează părţile pentru termenul următor. Amână judecarea cauzei la data de 3 iunie 2011.