B****** C******* C*****
InculpatI****** Ş*****
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul Basarab Caranfil-Costel la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi alin. 2 Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal (faptă săvârşită la data de 15.04.2007). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului Basarab Caranfil-Costel pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni. Respinge, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea vătămată/civilă I****** Ş*****. În temeiul art. 189 Cod de procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru faza de cercetare judecătorească la instanţa de fond, în sumă de 200 lei (av. Marinovici Ana-Maria), va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Galaţi. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul Basarab Caranfil-Costel la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile. PROCES-VERBAL În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului Basarab Caranfil-Costel asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Amână pronuntarea cauzei la data de 11.04.2011.
Termen:26.01.2011 S6 Pentru a se prezenta inculpatul si pentru audiere martori