D********* S******** T********* C********
ApelantI******* G******
Apelant InculpatA********* L**** G******
Apelant InculpatF**** F*****
Intimat InculpatÎn baza art. 2 alin 1 din Legea nr 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal, art. 16 din Legea nr 143/2000 şi art. 3201 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul I******* G****** la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată . În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) teza a II-a şi lit b) Cod penal . În baza art. 88 Cod penal scade din pedeapsa pronunţată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 10 03 2010 până la 12 03 2010 inclusiv . În baza art. 2 alin 1 din Legea nr 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal, art. 16 din Legea nr 143/2000 şi art. 3201 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul AMĂXIMOAIEI LIVIU-GABRIEL la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată . În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) teza a II-a şi lit b) Cod penal . În baza art. 2 alin 1 din Legea nr 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal şi art. 3201 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul F**** F***** la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată . În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) teza a II-a şi lit b) Cod penal . În baza art. 861 -862 Cod penal : Dispune pentru inculpatul F**** F***** suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni, ce curge de la rămânerea definitivă a sentinţei penale de condamnare . În baza art. 863 Cod penal : Dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul F**** F***** să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : -să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa ; -să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; -să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă ; În baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 864 alin 2 Cod penal, privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei . În baza art. 71 alin 5 cod penal constată suspendata executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale . În baza art. 17 din Legea nr 143/2000 dispune confiscarea de la inculpaţi a cantităţilor de 631,2 grame rezină de cannabis şi respectiv 10,3 grame rezină de cannabis depuse la camera de corpuri delicte din cadrul IGPR cu dovada seria H nr 0002402 din 19 03 2010 . În baza art. 18 din Legea nr 143/2000 obligă inculpaţii I******* G******, Amăximoaiei Liviu-Gabriel şi F**** F***** la plata contravalorii operaţiunii de distrugere a drogurilor rămase în urma analizelor de laborator . În baza art 189 Cod procedură penală : Dispune avansarea sumei de 1200 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa, reprezentând onorariile avocaţilor numiţi din oficiu în cursul urmăririi penale, Ghinea Ana şi Gurzu Maria . În baza art. 191 alin 2 Cod procedură penală : Obligă pe inculpaţii I******* G******, Amăximoaiei Liviu-Gabriel şi F**** F***** să plătească statului câte 1070 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la pronunţare . Pronunţată în şedinţă publică azi 14 03 2011 .
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 07.03.2011 Instanţa dispune disjungerea cauzei cu privire la inculpatul Melie Daniel Dispune formarea unui alt dosar pentru inculpatul Melie Daniel,
TERMEN LA 28.02.2011 ORA 9,00