Dosar 1863/86/2010 din 23.02.2010

abţinere (art. 50 C.p.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1863/86/2010
Data dosar:
23.02.2010
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
abţinere (art. 50 C.p.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.02.2010 la ora 23:59

    Complet: CIP penal
  • Soluţionare

    Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător BRUMĂ IULIANA DOINA în dosarul nr. 4811/314/2009 al Tribunalului Suceava, fiind dat cazul de incompatibilitate prev. de art. 47 al. 1 Cod procedură penală şi, în consecinţă : Dispune că doamna magistrat BRUMĂ IULIANA DOINA care a pronunţat Decizia penală nr. 203 din 24 aprilie 2009 în dosar nr.6685/314/2008, să nu ia parte la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 4811/314/2009 al Tribunalului Suceava. Stabileşte ca la judecarea cauzei să participe domnul judecător Balan Constantin conform listei de incompatibilităţi, alături de d-nul judecător Codrean Gheorghe, iar în privinţa celui de-al treilea membru al completului de judecată, acesta va fi completat în baza Hotărârii nr.71/2009 a Colegiului de Conducere al Tribunalului Suceava, de judecătorul de pe lista de permanenţă a secţiei civile. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 FEBRUARIE 2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD