A**** M******
InculpatCondamnă pe inculpatul A**** M****** la pedeapsa închisorii de 5 luni pentru săvârşirea infr. prev. şi ped. de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplic. disp. art. 74 lit.a), c) Cod penal şi art. 76 lit.d) Cod penal. În temeiul disp. art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 5 luni termen de încercare stabilit în cond. art. 82 Cod penal. În temeiul disp.art. 359 Cod proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii altei infracţiuni pe durata termenului de încercare. În temeiul disp.art. 191 Cod proc. pen. obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, conform împuternicirii avocaţiale nr.143/22.11.2010, sumă ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13.12.2010.
Încuviinţează inculpatului, în circumstanţiere, proba cu înscrisuri. Pune în vedere inculpatul să depună la dosar înscrisuri, pe teza probatorie invocată. Se citează martorul din acte Neaga Răzvan Nicolae, cf. disp.art. 175 Cod proc. pen. şi cu mandat de aducere, cf. disp. art. 183 Cod proc. pen. Se emite adresă către IPJ Argeş - Serviciul Evidenţă Operativă şi Cazier Judiciar pentru a verifica şi elibera copie de pe fişa de cazier judiciar privind pe inculpat. Amână judecarea cauzei la data de 13.12.2010. Cu apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Noiembrie 2010.