B**** P****
InculpatR******* R***** G***** Î* P****** D*** Î* P***** O*****
MartorB**** M****
MartorB**** F******
MartorB**** I***** M*****
MartorÎn baza art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002 condamnă pe inculpatul B.P la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Face aplicarea art. 71, 64 al. 1 lit. a teza a II-a, lit. b cod penal. În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 83 cod penal. În baza art. 359 cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal. În baza art. 71 al. 5 cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art. 191 al. 1 cod procedură penală obligă inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către Stat. Cheltuielile judiciare reprezentând plata traducătorului rămân în sarcina Statului. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, la data de 29.12.2011.
Hotarare 159/2011 din 29.12.2011Amana pronunţarea la data de 29.12.2011.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2011Amana pronutarea la data de 22.12.2011.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2011administrare probe
Incheiere de sedinta din 26.10.2011SE CITEAZA MARTORA B**** M**** CU MANDAT DE ADUCERE
Incheiere de sedinta din 22.06.2011pt.citarea martorului aflat în stare de arest cu dispozitie de transfer.Inc.va prezenta martorii.Se repetă adresa către traducător.
Incheiere de sedinta din 23.03.2011amânat pentru audierea martorilor.
Adresa pentrucomunicaresituatiejuridica din 08.12.2010