S*** P*** P***** B* S**
DebitorD******* G******* A F********* P****** A****
CreditorI************ T********* D* M**** A****
CreditorS********* S**
CreditorS********* S*
CreditorDispune plata către lichidator din fondul de lichidare a sumei de 4.028,85 lei, reprezentând onorariu şi cheltuieli de procedură. Dispune închiderea procedurii şi notificarea acesteia. Dispune radierea debitoarei de la ORC. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică, azi 08 Noiembrie 2012 la Tribunalul Specializat Argeş.
Amână pronunţarea la data de 08.11.2012.
Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen de judecată, pentru a da posibilitatea acestuia să convoace adunarea creditorilor şi să pună în discuţia acestora, dacă avansează sumele necesare continuării procedurii insolvenţei. Amână judecarea cauzei la data de 01.11.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Septembrie 2012 la Tribunalul Specializat Argeş.
Admite cererea lichidatorului judiciar, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea soluţionării în mod irevocabil a acţiunii în răspundere promovată împotriva administratorului statutar al societăţii debitoare. Amână judecarea cauzei la data de 20.09.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2012.
Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen de judecată în vederea soluţionării în mod irevocabil a acţiunii în răspundere promovată împotriva administratorului statutar al societăţii debitoare. Amână judecarea cauzei la data de 17.05.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2012
Admite cererea lichidatorului judiciar prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea soluţionării în mod irevocabil a acţiunii în răspundere promovată împotriva administratorului statutar al societăţii debitoare. Amână judecarea cauzei la data de 26.01.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Octombrie 2011
Admite cererea lichidatorului judiciar prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea soluţionării irevocabile a acţiunii în răspundere promovată împotriva administratorului statutar al societăţii debitoare Amână judecarea cauzei la data de 20.10.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Iunie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.
Admite cererea lichidatorului judiciar prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a promova acţiune în răspundere împotriva administratorului statutar al societăţii debitoare. Se afişează tabelul definitiv al creanţelor reţinute în sarcina debitorului. Amână judecarea cauzei la data de 02.06.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Aprilie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea lichidatorului judiciar să depună la dosar tabelul preliminar al creanţelor reţinute în sarcina debitorului, împreună cu dovada publicării acestuia în PBI şi soluţionarea eventualelor contestaţii ce se vor formula împotriva acestuia Amână judecarea cauzei la data de 07.04.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Februarie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.
Amână judecarea cauzei la data de 24.02.2011, pentru a se depune la dosar tabelul preliminar al creanţelor, dovada publicării acestuia în BPI şi raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Ianuarie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.
Admite cererea formulată de debitoarea S*** P*** P***** B* S** pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă. În temeiul art.32 alin.1 teza a II-a din Legea nr.85/2006 privind procedura de insolvenţă, Dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitoarei S*** P*** P***** B* S** . În baza art.107 alin.2 din Lege, dizolvă societatea şi ridică dreptul de administrare al debitoarei. În temeiul art.107 din Legea privind procedura de insolvenţă, Numeşte lichidator judiciar provizoriu pe SCP ANTEUS EXPERT SPRL , cu sediul în Piteşti, str. Mihai Eminescu nr. 11 judeţul Argeş, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege cu o retribuţie lunară de 1000 lei, la care se daugă TVA. În temeiul art.107 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune notificarea privind intrarea în procedura falimentului a debitoarei S*** P*** P***** B* S** , ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acesteia, asociaţilor, tuturor creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea efectuării menţiunii, conform prevederilor Codului de Procedură Civilă, prin publicarea pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi şi instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art.252 din Legea 31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai acestuia. Creditorii care se opun deschiderii procedurii au dreptul să facă opoziţie în termen de 10 zile de la primirea notificării, Opoziţiile formulate vor fi însoţite de dovada plăţii taxei judiciare de timbru în sumă de 120 lei şi a timbrului judiciar de 5 lei şi vor fi soluţionate în termen de 5 zile. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la 28.01.2011. Cererile vor cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul acestuia, suma datorată şi temeiul creanţei şi vor fi însoţite de documente justificative ale creanţei şi ale actelor de constituire de garanţii şi de dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 120 lei şi 5 lei timbru judiciar. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 03.02.2011. Pune în vedere lichidatorului judiciar să trimită spre publicare la Buletinul Procedurilor de Insolvenţă tabelul preliminar al creanţelor şi să depună la dosar dovada publicării lui. Debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii la tabelul preliminar al creanţelor, ce vor fi depuse la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a acestui tabel, însoţite de dovada achitării taxei de timbru în sumă de 120 lei şi 5 lei timbru judiciar. Fixează termen pentru soluţionarea contestaţiilor şi pentru definitivarea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 24.02.2011. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 14.02.2011 ora 12,00, şi convoacă creditorii debitorului. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului de către lichidatorul judiciar, care va întocmi raportul prevăzut de art.59 din Lege la data de 27.01.2011 şi rapoarte de activitate cu 5 zile înaintea termenelor de continuare a procedurii. Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 5 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul urmând a fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Termen la 27.01.2011. pentru continuarea procedurii. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 16.12.2010 la Tribunalul Comercial Argeş.