S*** I**
InculpatÎn baza art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, condamnă inculpatul S*** I** - la pedeapsa de: - 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 81, 82 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. În baza art. 71 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal. În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 15 decembrie 2010.