I***** V*****
PetentO**** M******
IntimatConstată perimată cererea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi,25.05.2011.
În temeiul art. 155 indice 1, C.pr.civ, suspendă judecarea caiuei. Cu recurs pe toată durata suspendării
Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 24 martie 2010, pentru când: Dispune efectuarea unei adrese către petent, cu menţiunea de a depune la dosar copia proceselor verbale de constatare a contravenţiilor menţionate în cererea de chemare în judecată, dovada de comunicare a proceselor verbale de contravenţie către intimata O**** M******, în cazul în care acestea nu au fost semnate de contravenientă, precum şi dovada de comunicare a proceselor verbale de contravenţie către organul fiscal, respectiv Primăria Municipiului Rm.Vâlcea, sub sancţiunea suspendării cauzei în temeiul art. 155 1 Cod procedură civilă. Dispune citarea părţilor lipsă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 9 martie 2010.