N**** M****
InculpatA****** I*****
Reprezentant legalN**** M****** M*******
Parte vătămatăN**** R*** G******
Parte vătămatăÎn temeiul dispoziţiilor art. 334 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul N.M a fost trimis în judecată, din infracţiunea de abandon de familie, prevăzută de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal, în două infracţiuni de abandon de familie, prevăzute de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal. Condamnă pe inculpatul N.M divorţat, fără antecedente penale, la câte o pedeapsă de un an închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de abandon de familie, prevăzute de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal. În baza dispoziţiilor art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile concurente şi dispune ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de un an închisoare. În temeiul şi în condiţiile dispoziţiilor art. 71 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua şi lit. b Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 81 Cod penal, raportate la cele ale art. 82 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani. În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul dispoziţiilor art. 359 alin. 1 Cod procedură penală, pune în vedere inculpatului că, potrivit dispoziţiilor art. 305 alin. 5 Cod penal, săvârşirea în cadrul termenul de încercare a unei noi infracţiuni de abandon de familie atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza dispoziţiilor art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, respinge, ca neîntemeiate, pretenţiile părţilor civile . Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Schimbare departament
Amana pronuntarea cauzei la data de 14.01.2011
Repune cauza pe rol si acordă termen la data de 07.01.2011
Amana pronuntarea la data de 17.12.2010
Amana judecata cauzei la data de 10.12.2010 pentru audioerea martorilor
Cerere de amânare formulată de inculpat în vederea angajării unui apărător ales. S-a acordat termen la data de 12.11.2010