I***** V*****
PetentO**** M******
IntimatAdmite sesizarea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN VÂLCEA, în contradictoriu cu intimata O**** M******. Înlocuieşte amenda contravenţională în sumă de 500 lei, aplicată contravenientei prin procesul-verbal de contravenţie seria AY, nr. 0297839/30.03.2007, întocmit de Poliţia municipiului Rm. Vâlcea, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 50 de ore, ce urmează să fie prestată în domeniul serviciilor publice şi în locurile stabilite de Consiliul Local al municipiului Rm. Vâlcea, în conformitate cu disp. art. 2 din OG nr. 55/2002 . Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.03.2010.