T***** M* A*****
InculpatC**** M****** - M*****
Parte civilăC**** M*****
Parte civilăAdmite în parte acţiunea civilă alăturată procesului penal de părţile civile Cucoş Marcela Mirela şi C**** M*****. Constată că parte din prejudiciu, respectiv contravaloarea unui TV LCD în valoare de 1200 lei, a fost recuperat. Obligă pe inculpatul Talpan Adrian să plătească părţilor civile împreună suma de 3100 lei reprezentând despăgubiri materiale. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru partea civilă C**** M***** şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2011.
Văzând lipsa de procedură cu inculpatul şi partea civilă Cucoş Marcela Mirela, instanţa dispune repetarea procedurii de citare cu aceştia. Apreciază că este necesar a se trimite inculpatului copie de pe precizările depuse la dosar de partea civilă, şi
Faţă de cererea părţii civile prin care a solicitat acordarea unui termen pentru a depune înscris la dosar cu privire la valoarea prejudiciului cauzat de inculpat, instanţa