S***** N*******
ApelantC************* C********
IntimatD********* N******
IntimatRespinge cererea. Cu recurs.
DISPUNE Amână judecarea cauzei la 30.09.2010 pentru lipsa dosarului solicitat de instanţă sens în care se va emite adresă către Serviciul Arhivă al Tribunalului Argeş şi al Judecătoriei Pitesti pentru a se efectua verificări cu privire la existenţa sau inexistenţa dosarului cu nr 819/1992 în care s-a pronunţat de către Tribunalul Argeş decizia civilă nr 1958/1993 şi de către Judecătoria Piteşti sentinţa civilă nr 7859/10.12.1991 iar în cazul existenţei acestuia urmând a fi înaintat spre ataşare la dosarul cu nr 1917/109 2010 al Tribunalului Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Septembrie 2010.
DISPUNE Pentru ataşarea dosarului civil nr 819/2002, în care s-a pronunţat decizia civilă nr 1958/1993, necesar solutionării cauzei , se efectuează verificări în cadrul serviciului arhivă al Tribunalului Argeş. Pune în vedere petentei-apelante să depună la dosar înscrisurile de la dosar, certificate cu mentiunea „conform cu originalul”. Se citează părtile cu mentiunea de a da lămuriri cu privire la cererea de îndreptare a erorii materiale. Amână judecarea cauzei la 09.09.2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Iunie 2010.