I**** A*****
InculpatI*** I*** M*****
InculpatB***** P*******
InculpatS*** C*** B*** S*****
Parte vătămatăI*** G**** I***
Parte responsabilă civilmenteI. În baza art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C. pen. condamnă pe inculpatul I.A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei principale aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 88 alin. 1 C. pen. scade din durata pedepsei aplicate perioada perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 01.07.2010 la zi. În temeiul art. 350 alin. 1 C. proc. pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului, dispusă prin încheierea penală nr. 68/AP/01.07.2010, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 16911/325/2010, definitivă prin decizia penală nr. 518/R/07.07.2010 a Tribunalului Timiş. II. În baza art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C. pen., cu aplicarea art. 99, 100 şi 109 C. pen., condamnă pe inculpatul I.I.M., la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei principale aplicate, dar după împlinirea vârstei de 18 ani, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 110 C. pen. raportat la art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani. În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 5 C. pen., dispune suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite, prevăzute de art. 71 alin. 1 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 350 alin. 1 C. proc. pen. revocă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, dispusă faţă de inculpat prin decizia penală nr. 749/R/08.10.2010, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 19297.3/325/2010. În baza art. 88 alin. 1 C. pen. din durata pedepsei aplicate inculpatului se va deduce durata reţinerii şi a arestării preventive din data de 01.07.2010 până în data de 08.10.2010. III. În baza art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C. pen., cu aplicarea art. 99, 100 şi 109 C. pen., condamnă pe inculpatul B.P., la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei principale aplicate, dar după împlinirea vârstei de 18 ani, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 110 C. pen. raportat la art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani. În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 5 C. pen., dispune suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite, prevăzute de art. 71 alin. 1 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În baza art. 88 alin. 1 C. pen. din durata pedepsei aplicate inculpatului se va deduce durata reţinerii din data de 01.07.2010. Ia act că partea vătămată S.C. C. B. S.R.L. nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art. 191 alin. 1 şi 2 C. proc. pen. obligă fiecare inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 189 C. proc. pen. dispune plata onorariului apărătorului din oficiu al inculpaţilor din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru procuror şi inculpaţii I.I.M. şi B.P. şi partea vătămată, respectiv de la comunicare, pentru inculpatul I.A. Pronunţată în şedinţa publică din 17.01.2011.
Pentru 17.01.2011.
În baza art. 300 ind.2 C. proc. pen. rap. la art. 160 ind.b alin. 1 C. proc. pen., constată temeinicia şi legalitatea măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul I.A., arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 79/AP/01.07.2010 emis de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 16911/325/2010. În baza art. 300 ind.2 C. proc. pen. rap. la art. 160 ind.b alin. 3 C. proc. pen., menţine starea de arest a inculpatului I**** A*****, urmând ca legalitatea şi temeinicia acestei măsuri să fie verificată înainte de expirarea perioadei de 60 de zile, respectiv înaintea datei de 20.01.2011. Amână judecarea cauzei la data de 10 ianuarie 2011, termen dat în cunoştinţă B.I. şi B.D. În temeiul art. 183 C.p.p., se citează martorul din rechizitoriu, J.A., cu mandat de aducere cu executare efectivă, la adresa cunoscută. Se emite o adresă către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date pentru a ne comunica domiciliul actual sau reşedinţa martorului J.A. Se citează inculpatul I.A. la Penitenciarul Timişoara, partea vătămată şi Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare pentru inculpatul I.A. şi de la pronunţare pentru procuror, cu privire la menţinerea stării de arest. Pronunţată în şedinţa publică din 22 noiembrie 2010.
Termen pentru citarea martorului din rechizitoriu.
În baza art. 300 ind. 2 C.p.p., rap. la art. 160 ind.b şi art. 160 ind.h C.p.p. constată temeinicia şi legalitatea măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul I.A. şi inculpatul I.I.A.. În baza art. 160 ind.b alin. 3 C. proc. pen., menţine starea de arest a inculpatului I.A. urmând ca legalitatea şi temeinicia acestei măsuri să fie verificata înainte de expirarea perioadei de 60 de zile. În baza art. 160 ind.h alin. 3 C.pr.pen. menţine starea de arest preventiv a inculpatului I.I.A., urmând ca legalitatea şi temeinicia acestei măsuri să fie verificata înainte de expirarea perioadei de 40 de zile. Emiterea unei adrese către Direcţia de Protecţie a Copilului , cu privire la faptul dacă inc. I.A. a fost dat în plasament, citarea mamei acestui inculpat în calitate de parte responsabilă civilmente.
În baza art. 300 ind. 2 C.p.p., rap. la art. 160 ind.b şi art. 160 ind.h C.p.p. constată temeinicia şi legalitatea măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul IA şi inculpatul I.I.A.. În baza art. 160 ind.b alin. 3 C. proc. pen., menţine starea de arest a inculpatului I.A. urmând ca legalitatea şi temeinicia acestei măsuri să fie verificata înainte de expirarea perioadei de 60 de zile, respectiv înaintea datei de 23.10.2010. În baza art. 160 ind.h alin. 3 C.pr.pen. menţine starea de arest preventiv a inculpatului, I.I.A., urmând ca legalitatea şi temeinicia acestei măsuri să fie verificata înainte de expirarea perioadei de 40 de zile, respectiv înaintea datei de 03.10.2010. Emiterea unei adrese către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, în vederea întocmirii referatelor de evaluare cu privire la inculpaţii minori .