P***** N******
ReclamantM********* I****
PârâtT****** R*****
PârâtRespinge cererea
pentru a fi introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, numita T****** R*****, sens în care va fi conceptată şi citată, în această calitate (după depunerea adresei complete, cu copia acţiunii). pentru termenmul acordat, i se pune în vedere reclamantului să indice respectiva adresă, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei. De asemenea, se va cita pârâta lipsă, cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu.
Repune cauza pe rol şi acordă termen pentru când se vor cita părţile, atât reclamantul, cât şi pârâta, cu menţiunea chemării la interogatoriu.
Repune cauza pe rol şi dispune citarea părţilor, reclamantul cu menţiunea de a prezenta dovezi cu privire la modul de remitere a proprietăţii de la numitul Muscalaqiu A. Ion la pârâtă, pentru suprafaţa de teren menţionată în acţiune şi, de asemenea, să precizeze dacă solicită chemarea în judecată şi a numitului Muscalagiu Marian.
Încuviinţează administrarea probei testimoniale şi dispune din oficiu luarea unui interogatoriu pârâtei. Amână judecarea cauzei în vederea administrării probelor, sens în care pune în vedere reclamantului să-l prezinte pe martorul Vijulie Marin, la următorul termen, pentru a fi audiat iar pârâta va fi citată cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu.
Amână judecarea cauzei având în vedere lipsa de procedură cu pârâta la acest termen de judecată, sens în care i se pune în vedere reclamantului să prezinte dovezi cu domiciliul corect al acesteia - sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, în conformitate cu prevederile arr. 155 ind. 1 C.pr.civ. -, pârâta urmând a fi citată după indicarea corectă a adresei.
Amână judecarea cauzei având în vedere lipsa de procedură cu pârâta, sens în care se va cita aceasta la adresa corectă - indicată la termenul de astăzi - şi căreia i se va comunicată o copie a acţiunii.