Dosar 1944/237/2010 din 03.09.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1944/237/2010
Data dosar:
03.09.2010
Instanta:
Judecătoria Gura Humorului
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.01.2011 la ora 9:00

    Complet: C4 old
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul K***** C**** pentru săvârşirea : - infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată la pedeapsa de 1 (un) an închisoare; - infracţiunii de uz de fals prevăzută de art.291 cod penal la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare. În baza art.33 lit. a şi art.34 lit. b cod penal contopeşte pedepsele, inculpatul urmând să execute doar pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza II şi lit. b cod penal în condiţiile prevăzute de art.71 cod penal. Anulează permisul de conducere al inculpatului, în limba maghiară, fals. Obligă pe inculpat să plătească statului 700 lei cheltuieli judiciare, din care 400 lei revin Ministerului de Interne, 200 lei revin Ministerului Public, iar 100 lei revin Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 3 ianuarie 2011.

  • Sedinta din data de 06.12.2010 la ora 9:00

    Complet: C4 old
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 01.11.2010 la ora 9:00

    Complet: C4 old
  • Amânat
  • Sedinta din data de 04.10.2010 la ora 9:00

    Complet: C4 old
  • Amânat

Flux dosar


Actualizare GRPD