Dosar 1944/277/2010 din 23.09.2010

fond funciar obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1944/277/2010
Data dosar:
23.09.2010
Instanta:
Judecătoria Pătărlagele
Departament:
Civil-Penal
Obiect:
fond funciar obligaţie de a face
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.11.2011 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Admis fond în parte

    Admis în parte acţiunea precizată la termenul din 18.01.2011 şi la 24.10.2011. Obligă pe pârâta Comisia Comunală Brăeşti pentru aplicarea legilor fondului funciar să pună reclamantul în posesie pe vechiul amplasament în punctul „Siliştea” din comuna Brăeşti, pe suprafaţa de 618 m.p. individualizată în raportul de expertiză şi schiţa anexă acestuia prin punctele 5,6,7,8,26, 5; suprafaţa de 526 m.p. teren individualizată în raportul de expertiză şi schiţa anexă a acestuia prin punctele : 29,30,31,32,34,35,36,37,38,29. Omologhează raportul de expertiză întocmit în cauză de către expert Urduzia Nicolae. Respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind punerea în posesie pentru suprafaţa de 1260 m.p. teren. Respins capătul de cerere privind punerea în posesie pe vechiul amplasament pentru suprafaţa de 3122 m.p. în punctul „Silişte”, ca neîntemeiat. Obligă Comisia comunală Brăeşti să întocmească în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, documentaţia necesară eliberării titlului de proprietate pentru terenurile ce fac obiectul prezentei hotărâri, precum şi cele înscrise în procesul verbal de punere în posesie nr. 11/11.01.2010. Obligă Comisia judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să emită titlu de proprietate pentru terenurile suscrise. Obligă pe pârâta Comisia comunală Brăeşti la plata sumei de 1005 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, la 03.11.2011.

  • Sedinta din data de 31.10.2011 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 03.11.2011.

  • Sedinta din data de 24.10.2011 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 31.10.2011, instanţa având nevoie de timp pentru a putea delibera.

  • Sedinta din data de 26.09.2011 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului şi de comunicare a raportului de expe4rtiză. Se va comunica petentului şi intimatei Comisia locală brăeşti câte un exemplar de pe raportul de expertiză.

  • Sedinta din data de 25.07.2011 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru lipsa raportului de expertiză.

  • Sedinta din data de 20.06.2011 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru lipsa raportului de expertiză. Înaintarea unei adrese către d-nul expert pentru a efectua lucrarea.

  • Sedinta din data de 02.05.2011 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea formulată de reclamant prin apărător privind efectuarea unui nou raport de expertiză de către un alt expert. Amână judecarea cauzei pentru efectuarea expertizei de către d-nul expert Urduzia Nicolae. Admite cererea reclamantului de participare a unui expert asistent la efectuarea expertizei. Stabileşte onorariu de expert 500 lei + 200 lei cheltuieli pentru efectuarea expertizei.

  • Sedinta din data de 11.04.2011 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Citarea Comisiei locale brăeşti si Comisie Judetene Buzau cu copie de pe raportul de expertiză

  • Sedinta din data de 15.03.2011 la ora 9:00

    Complet: C 2
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 11.04.2011 - C 1 având în vedere Hotărârea nr.2 adoptată în şedinţa Colegiului de conducere din data de 07.03.2011 prin care a fost aprobată desfiinţarea completului C 2, situaţia impusă de pensionarea d-nului judecător G.C. şi în conformitate cu dispoziţiile art.99 al 11 din ROI, s-a procedat la repartizarea cauzelor aflate pe rolul acestui complet prin sistem ciclic celorlalte complete ale instanţei competente să judece în materiile respective. Admite obiecţiunile formulate de către părţi privind raportul de expertiză. Emiterea unei adrese către expert pentru a răspunde acestor obiecţiuni.

  • Sedinta din data de 01.03.2011 la ora 9:00

    Complet: C 2
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 15.03.2011 pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză.

  • Sedinta din data de 01.02.2011 la ora 9:00

    Complet: C 2
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 01.03.2011. Încuviinţează cererea formulată de expert prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a efectua lucrarea. Repetarea adresei către expert pentru a efectua raportul de expertiză, cu menţiunea că în caz contrar se va dispune sancţionarea sa cu amendă judiciară.

  • Sedinta din data de 18.01.2011 la ora 9:00

    Complet: C 2
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 01.02.2011.Desemnează pentru efectuarea expertizei pe d-na expert Floarea Leana,stabileşte obiectivele care se vor comunica şi onoraiul de expert.Dispune emiterea unei adrese ptr. efectuarea lucrării când se va achita onorariul fixat.

  • Sedinta din data de 04.01.2011 la ora 9:00

    Complet: C 2
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 18.01.2011. Încuviinţează probe solicitate de petent prin cererea de probatorii.

  • Sedinta din data de 30.11.2010 la ora 9:00

    Complet: C 2
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 04.01.2011 pentru ca reclamantul să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării depusă de reprezentanţii pârâtei Comisia Locală Băreşti.

Flux dosar


Actualizare GRPD