M****** G*******
Apelant InculpatN****** A******* C*******
MartorÎn baza art.379 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul formulat de apelantul inculpat M****** G******* împotriva sentinţei penale nr.220/05.03.2010 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr.19491/299/2009, desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând pe fond: În baza art. 86 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 rep. condamnă pe inculpatul M****** G******* la 2 ani închisoare. În baza art.71 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b C.p. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 861 C.p. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicate pe un termen de încercare de 5 ani stabilit în condiţiile art.862 C.p. În baza art.863 al.1 C.p. pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Datele prevăzute în al.1 lit.b, c şi d se comunică Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În baza art.71 al.5 C.p. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art.359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.864 C.p. Menţine celelate dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art.192 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.05.2010.
Hotarare 311/A din 05.05.2010probe