Dosar 19501/245/2010 din 29.06.2010

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19501/245/2010
Data dosar:
29.06.2010
Instanta:
Judecătoria Iași
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.10.2010 la ora 8:30

    Complet: P06
  • Soluţionare

    Schimbă încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptelor săvârşite de inculpaţi în sensul înlăturării art. 37 lit. b Cod penal. I. condamnă pe inculpatul V. M., fiul Vasile şi Maria deţinut în Arestul IPJ Iaşi, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare. II. condamnă pe inculpatul N.V.deţinut în Arestul IPJ Iaşi la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare. În temeiul disp. art. 350 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţi prin încheierea de la 04.06.2010 (mandat de arestare preventivă nr. 103/U/04.06.2010 respectiv 104/U/04.06.2010). ia act că partea vătămată B. C. E. nu s-a constituit parte civilă, şi că prejudiciul a fost integral recuperat. Obligă pe inculpaţi în solidar la plata: - către partea civilă P.C. a sumei de 1300 lei reprezentând contravaloarea reparaţiilor gardului şi uşilor termopan distruse cu ocazia săvârşirii infracţiunii - către partea civilă B.C. a sumei de 2700 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase şi nerecuperate; - către partea civilă P. D. a sumei de 6450 lei daune materiale reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase şi nerecuperate şi a reparaţiilor stricăciunilor cauzate prin sustragerea bunurilor. -către partea civilă B.N.-cumpărător de bună credinţă a sumei de 300 lei reprezentând preţul primit pe bunurile sustrase şi vândute de inculpaţi acestuia, potrivit art. 1909 Cod civil. Respinge cererea părţii civile A.M.P. de obligare a inculpaţilor la plata către aceasta a sumei de 300 lei ca nefondată. Respinge ca nefondată cererea părţii civile P. D. de obligare a inculpaţilor la plata sumei de 500 lei cu titlu de daune morale.

  • Sedinta din data de 29.09.2010 la ora 8:30

    Complet: P06
  • Amânat

    amână pronunţarea la data de 01.10.2010

  • Sedinta din data de 15.09.2010 la ora 8:30

    Complet: P06
  • Încheiere

    pentru înaintarea la dosarul cauzei a relaţiilor solicitate

  • Sedinta din data de 17.08.2010 la ora 8:30

    Complet: P06
  • Încheiere

    Menţine starea de arest a inculpaţilor N.V. şi V.M.. Respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar. În vederea administrăriii probatoriului amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 15.09.2010.

  • Sedinta din data de 03.08.2010 la ora 8:30

    Complet: P06
  • Încheiere

    Faţă de lipsa de procedură cu părţile vătămate şi părţile civile amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 17.08.2010.

  • Sedinta din data de 29.06.2010 la ora 8:30

    Complet: P06
  • Încheiere

    ,,constată legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpaţi si menţine starea de arest a acestora.

Flux dosar


Actualizare GRPD