M******* J*** M*****
ReclamantS**** C** C******* S* B******** P*** S**** C** C******* S* C******
PârâtDispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr. 4022 din 23.03.2011 pronunţate de Tribunalul Dolj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr. 19501/63/2010 în sensul în sensul că se va consemna corect perioada pentru care se acordă dreptul solicitat, respectiv sporul pentru condiţii speciale şi perioada pentru care este obligată pârâta să efectueze menţiunile în carnetul de muncă al reclamantului, ca fiind 29.12.2007 – 31.12.2010 ( pe ultimii trei ani anteriori promovării cererii de chemare în judecată, cererea fiind formulată şi înregistrată pe rolul instanţei la 29.12.2010, nu la 27.01.2011, dată ce corespundea unui alt dosar cu obiect asemănător) cum este corect conform calculului matematic, în loc de 27.01.2008 – 31.12.2010 cum s-a consemnat greşit. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Definitivă. Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.03.2011.
Respinge ca neîntemeiate excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Regionala de Transport Feroviar de Călători Craiova. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.N.T.F.C. CFR Călători S.A. şi în consecinţă respinge acţiunea faţă de aceasta. Admite acţiunea. Obligă pârâta Regionala de Transport Feroviar de Călători Craiova la plata către reclamant a sporului pentru condiţii speciale de muncă în cuantum de 25 la sută din salariul de bază minim brut, pentru perioada lucrată în intervalul 27.01.2008 - 31.12.2010, actualizat cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective. Obligă pârâta Regionala de Transport Feroviar de Călători Craiova să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului privind sporul pentru condiţii speciale de muncă în perioada 27.01.2008 - 31.12.2010. Definitivă. Executorie Cu recurs în 10 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică de la 23.03.2011
pentru a se înainta adresă către pârâtă
LIPSĂ DE PROCEDURĂ CU PÂRÂTA