Dosar 19649/231/2010 din 23.12.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19649/231/2010
Data dosar:
23.12.2010
Instanta:
Judecătoria Focșani
Departament:
Sectia penala
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.03.2011 la ora 9:00

    Complet: Completul P6M3C3p
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul M****** L******** C****** pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, c şi alin. 2 Cp şi art. 76 lit. d Cp la 4 luni închisoare. Interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a ip. a II a şi lit. b Cp. În baza art. 81 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 4 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cp. În baza art. 71 alin. 5 Cp dispune suspendarea pedepsei accesorii. Obligă inculpatul la 350 de lei cheltuieli judiciare către stat.

  • Sedinta din data de 11.03.2011 la ora 9:00

    Complet: Completul P6M3C3p
  • Amână cauza

    amână pronunţarea pentru data de 18.03.2011.

  • Sedinta din data de 11.02.2011 la ora 9:00

    Complet: Completul P6M3C3p
  • Amână cauza

    Termen acordat la data de 11.03.2011 pentru a se cita martorii din acte cu mandate de aducere.

  • Sedinta din data de 14.01.2011 la ora 9:00

    Complet: Completul P6M3C3p
  • Amână cauza

Flux dosar


Actualizare GRPD