Dosar 19696/325/2010 din 30.07.2010

infractiuni privind fondul cinegetic şi protecţia vânatului (Legea nr.103/1996)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19696/325/2010
Data dosar:
30.07.2010
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infractiuni privind fondul cinegetic şi protecţia vânatului (Legea nr.103/1996)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.04.2012 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Condamnare

    1. În temeiul art. 6 din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. condamnă pe inculpatul N.D. la o pedeapsă de: - 1 an închisoare. În temeiul art.71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a teza a II a, b şi c C.pen. În temeiul art. 81 C. pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 3 ani, în condiţiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară, respectiv că dacă, până la expirarea termenului de încercare inculpatul nu a stabilit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa va dispune revocarea suspendării pedepsei, dispunând executarea pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.14 şi art.346 al.1 C.pr.pen. şi art. 998, 999 C.civ. admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă şi obligă inculpatul N.D la plata sumei de 68102 lei reprezentând cuantumul impozitelor şi contribuţiilor cu stopaj la sursă reţinute şi nevărsate şi suma de 23.027 reprezentând majorări de întârziere către partea civilă. 2. În temeiul art. 6 din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. pe inculpata N.F.D, la o pedeapsă de: - 1 an închisoare. În temeiul art.71 C.pen., interzice inculpatei drepturile prevăzute la art.64 lit.a teza a II a, b şi c C.pen. În temeiul art. 81 C. pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 3 ani, în condiţiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară, respectiv că dacă, până la expirarea termenului de încercare inculpatul nu a stabilit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa va dispune revocarea suspendării pedepsei, dispunând executarea pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.14 şi art.346 al.1 C.pr.pen. şi art. 998, 999 C.civ. admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă şi obligă inculpatul la plata sumei de 99634 lei reprezentând cuantumul impozitelor şi contribuţiilor cu stopaj la sursă reţinute şi nevărsate şi suma de 44.593 reprezentând majorări de întârziere către partea civilă. În baza art. 191 alin. 1, 2 C.p.p. obligă inculpaţii, la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, câte 500 lei în sarcina fiecărui inculpat. În temeiul art. 13 din Legea 241/2005, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri se va comunica o copie a dispozitivului hotărârii la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Cu drept de recurs în termen de l0 zile, de la pronunţare pentru procuror şi inculpata N.F.D şi de la comunicare pentru inculpatul N.D şi partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 11.04.2012.

  • Sedinta din data de 09.04.2012 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână pronunţarea

    la 11.04.2012

  • Sedinta din data de 02.04.2012 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână pronunţarea

    la 09.04.2012

  • Sedinta din data de 22.03.2012 la ora 09:00

    Complet: C3LC
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulate de apărătorul ales al inculpaţilor pentru a lua la cunoştinţă de răspunsul la obiecţiuni şi pentru a formula concluzii scrise pe fondul cauzei Amână judecarea cauzei la data de 02.04.2012 Pronunţată în şedinţa publică din 22.03.2012

  • Sedinta din data de 20.02.2012 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Încuviinţează obiecţiunile la expertiza judiciar-contabilă formulate de inculpaţi prin apărător ales. Citarea expertului cu menţiunea de a răspunde la obiecţiuni. Revenirea cu adresă către Cabinet Individual de Insolvenţă Precup Ecaterina pentru a comunica dacă înţelege ca S.C GRAGEDAN S.R.L să devină parte în prezentul dosar în calitate de parte responsabilă civilmente. Amână judecarea cauzei la data de 22.03.2012 Pronunţată în şedinţa publică din 20.02.2012

  • Sedinta din data de 23.01.2012 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare a cauzei solicitată de apărătorul ales al inculpaţilor pentru motivele expuse în considerentele încheierii de şedinţă. Apreciază necesară verificarea la ORC de pe lângă Tribunalul Timiş prezenta stare juridică a celor două societăţi comerciale. Emiterea unei adrese lichidatorilor judiciari pentru a comunica dacă înţeleg ca cele două societăţi să devină parte în prezentul dosar în calitate de parte responsabilă civilmente Amână judecarea cauzei la data de 20.02.2012 Pronunţată în şedinţa publică din 23.01.2012

  • Sedinta din data de 12.12.2011 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de procuror. Citarea expertului desemnat în cauză cu menţiunea de a efectua şi a depune la dosar raportul de expertiză până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 12.12.2011 Pronunţată în şedinţa publică din 14.11.2011.

  • Sedinta din data de 14.11.2011 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de procuror. Citarea expertului desemnat în cauză cu menţiunea de a efectua şi a depune la dosar raportul de expertiză până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 12.12.2011 Pronunţată în şedinţa publică din 14.11.2011.

  • Sedinta din data de 03.10.2011 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de procuror. Citarea expertului desemnat în cauză cu menţiunea de a efectua şi a depune la dosar raportul de expertiză până la următorul termen de judecată. Citarea structurii centrale, respectiv Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş Amână judecarea cauzei la data de 31.10.2011 Pronunţată în şedinţa publică din 03.10.2011.

  • Sedinta din data de 05.09.2011 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 03.10.2011, C3P, sala 278, ora 09.00, pentru când inculpaţii au termen in cunoştinţă şi se citează parte civilă Se revine cu citare a expertului desemnat în cauză cu menţiunea de a efectua şi a depune la dosar raportul de expertiză.

  • Sedinta din data de 06.06.2011 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Citarea expertului desemnat în cauză cu menţiunea de a efectua şi a depune la dosar raportul de expertiză până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 05.09.2011 Pronunţată în şedinţa publică din 06.06.2011.

  • Sedinta din data de 11.04.2011 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Se desemnează în cauză în vederea efectuării expertizei contabile, d-na expert contabil D.M. Citarea expertului desemnat în cauză cu menţiunea de a efectua şi a depune la dosar raportul de expertiză până la următorul termen de judecată. Emiterea unei adrese către Biroul Experţilor Tehnici din cadrul Tribunalului Timiş având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă. Amână judecarea cauzei la data de 06.06.2011 Pronunţată în şedinţa publică din 11.04.2011.

  • Sedinta din data de 14.03.2011 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare a cauzei solicitată de apărătorul ales al inculpaţilor. Emiterea unei adrese către Biroul Experţilor Tehnici din cadrul Tribunalului Timiş pentru a se comunica o listă cu experţii contabili cu precizarea numărului de lucrări pe care aceştia le au în lucru în prezent. Amână judecarea cauzei la data de 11.04.2011 Pronunţată în şedinţa publică din 14.03.2011.

  • Sedinta din data de 31.01.2011 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    Desemnează în cauză pe d-nul B.F, expert în specialitatea contabilitate, pentru întocmirea raportului de expertiză tehnică judiciară contabilă. Citarea expertului cu menţiunea de a întocmi raportul de expertiză şi cu copie după înscrisul în care se află menţionate obiectivele expertizei. Pune în vedere apărătorului ales al inculpaţilor să facă dovada achitării avansului onorariului de expertiză în cuantum de 500 lei Amână judecarea cauzei la data de 14.03.2011 Pronunţată în şedinţa publică din 31.01.2011.

  • Sedinta din data de 17.01.2011 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 15.11.2010 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    Încuviinţează solicitarea inculpaţilor adresată prin apărător ales de înlocuire a martorului CM, cu martorul S.V.D Citarea martorilor lipsă cu mandat de aducere, pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 17.01.2011 Pronunţată în şedinţa publică din 15.11.2010.

  • Sedinta din data de 20.10.2010 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Amânat

    Respinge cererea inculpaţilor prin apărător ales de disjungere a prezentei cauze Încuviinţează atât proba testimonială solicitată de procuror cât şi proba testimonială solicitată de inculpaţi. Citarea martorilor pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 15.11.2010 Pronunţată în şedinţa publică din 20.10.2010.

  • Sedinta din data de 20.09.2010 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Amânat

    Încuviinţează cererea de amânare a cauzei solicitată de procuror. Citarea inculpatului N.D , cu mandat de aducere. Amână judecareacauzei la data de 20.10.2010 Pronunţată în şedinţa publică din 20.09.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD