R****** G*******
Apelant InculpatÎn baza art. 379 pct. 2 lit. a Cpp admite apelul formulat de apelantul inculpat R****** G******* împotriva sentinţei penale nr. 479/09.03.2010 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul penal nr. 19707/180/2009 în ceea ce priveşte modalitatea de executare. Desfiinţează sentinţa apelată sub aspectul arătat. Reţine cauza spre rejudecare şi în fond: În temeiul art. 81 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 Cp fixează termen de încercare de 3 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 359 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra nerespectării dispoziţiilor art. 83 Cp. În temeiul art. 71 alin. 5 Cp dispune pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei şi suspendarea executării pedepsei accesorii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În temeiul art. 192 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.