Dosar 19768/55/2010* din 16.12.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19768/55/2010*
Data dosar:
16.12.2010
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia penala
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.05.2011 la ora 08:30

    Complet: P07-2011
  • Condamnare

    În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, Cod penal şi art. 320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul A****** D****, la pedeapsa de: - 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posed permis de conducere auto. În baza art.291 Cod Penal, cu aplicarea 320 indice 1 Cod procedură penală condamnă acelaşi inculpat la: - 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals În baza art. 33 lit. a) Cod penal raportat la art. 34 Cod penal contopeşte pedepsele de 9 luni închisoare şi de 3 luni închisoare, aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 luni închisoare. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 Cod penal inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 81, 82 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 9 luni. În baza art. 71 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a pedepsei în cazul săvârşirii de noi infracţiuni. În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare Pronunţată în şedinţa publică din 05 mai 2011.

  • Sedinta din data de 14.04.2011 la ora 08:30

    Complet: P07-2011
  • Amână cauza

    T: 05.05.2011; admite cererea de amânare formulată de către apărătorul inculpatului.

  • Sedinta din data de 24.03.2011 la ora 08:30

    Complet: P07-2011
  • Amână cauza

    T: 14.04.2011, acordat la cererea inculpatului, prin apărător ales, pentru crearea unei situaţii mai favorabile.

  • Sedinta din data de 03.03.2011 la ora 08:30

    Complet: P07-2011
  • Amână cauza

    T: 24.03.2011 la solicitarea inculpatului, având în vedere şi adeverinţa medicală depusă la dosar de către apărătorul acestuia

  • Sedinta din data de 10.02.2011 la ora 08:30

    Complet: P07-2011
  • Amână cauza

    T: 03.03.2011 faţă de cererea formulată de apărătorul inculpatului

  • Sedinta din data de 20.01.2011 la ora 08:30

    Complet: P07-2011
  • Amână cauza

    T: 10.02.2011, acordat inculpatului în vederea pregătirii apărării

Flux dosar


Actualizare GRPD