D**** V* C*******
Apelant InculpatS* P****** C********** S*
Intimat Parte vătămatăC**** I****
Intimat LichidatorÎn baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 365 alin. 1 Cod procedură penală: Admite apelul peste termen declarat de apelantul inculpat DOBRE CRISTIAN, împotriva sentinţei penale nr. 415/3.05.2006, pronunţată de Judecătoria Caransebeş, în dosar nr. 1980/R/P/2005, pe care o desfiinţează în latură penală şi rejudecând: În baza art. 215 al. 2, 3, 4 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, condamnă inculpatul DOBRE CRISTIAN , la : - 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală şi art. 124 Cod penal încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului DOBRE CRISTIAN pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. şi ped. de art. 291 Cod penal. În baza art. 61 Cod penal revocă liberarea condiţionată de care a beneficiat inculpatul Dobre Cristian pentru pedeapsa de 3 ( trei ) ani închisoare, aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 1822/29.07.1988 a Judecătoriei Ploieşti. În baza art. 39 al. 2 Cod penal dispune contopirea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta cu restul de pedeapsă de 529 de zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de: - 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive a acestuia, din data de 18.09.2004 şi până în data de 10.06.2005 şi perioada executată, din data de 23.11.2009 şi până la zi. Dispune rectificarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 677 din 23.05.2006 emis pe numele condamnatului, conform prezentei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Stabileşte pe seama avocatului din oficiu Chilom Ioan, suma de 200 lei, cu titlu de onorar. Cheltuielile judiciare efectuate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 martie 2010.
În vederea deliberării, în baza art. 306 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 25 martie 2010.
Amânat la data de 18 martie 2010 în vederea repetării adresei dispuse către Penitenciarul Măsrgineni.
Amână judecarea cauzei la data de 4 martie 2010, în vederea efectuării adresei dispuse către Penitenciarul Mărgineni, termen pentru care se vor recita apelantul inculpat din Penitenciarul Timişoara, precum şi intimata parte vătămată S.C. PARTNER CORPORATION S.A. Caransebeş şi intimatul lichidator judiciar.
Amână judecarea cauzei la data de 11 februarie 2010, în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu apelantul inculpat, termen pentru care se va cita apelantul inculpat cu dublu mandat de transfer din Penitenciarul Ploieşti la Penitenciarul Timişoara, respectiv la instanţă, şi se vor recita intimata parte vătămată şi intimatul lichidator judiciar.