D**** F****** C*******
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului de Femei Targsor, privind pe condamnata D**** F****** C*******, în prezent aflata în Penitenciarul de Femei Targsor in executarea pedepsei de 4 ani si 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1904/2008, pronunţată de Judecatoria Giurgiu, şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămasa neexecutata. In baza art 192 alin. 3 C.p.p cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu in cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie catre Baroul Prahova. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru procuror si de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.10.2010.