M******** G*******
ContestatorC*** J******** D* P***** A****
IntimatRespinge contestaţia. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică azi, 15.11.2010, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litgii de muncă şi asigurări sociale
Amână pronunţarea la data de 15.11.2010. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11.11.2010, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea formulată de apărătorul contestatorului, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pt. a lua cunoştinţă de conţinutul dosarului, cât şi p. a-şi pregăti apărarea, având în vedere faptul că, contractul de asistenţă juridică a fost încheiat la data de 15.09.2010. Amână judecarea cauzei la 11.11.2010, pentru când citează contestatorul cu copie de pe întâmpinarea şi de pe înscrisurile depuse de reprezentanta intimatei. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Septembrie 2010, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.