T***** F*****
Inculpat ApelantR******* F*****
Parte civilă IntimatRespinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul T***** F***** împotriva sent.pen. nr. 296 din 20.07.2010 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 1997/40/2010. Menţine starea de arest a inculpatului şi deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la 20.07.2010 la zi. Obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu av. Alexe Luiza se va înainta din fondurile MJ în fondurile Baroului Suceava. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 1.09.2010.