M**** C*****
PetentI***** D********
IntimatP**** L****
MartorP*** V*****
MartorO***** A*****
MartorAdmite în parte plângerea formulată de petentul MALAU COSMIN , domiciliat în comuna Buciumeni, Dealu Mare, judetul Dambovita în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA, împotriva Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria AP 1464218/15.09.2010. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii, în cuantum de 200 lei, aplicată petentului prin Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria AP 1464218/15.09.2010, cu sancţiunea avertismentului. În temeiul art.7 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă acestuia să respecte dispoziţiile legale în materie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată în şedinţa publică azi,19.11.2010.
Se va cita în calitate de martori propusi de petent - P*** V***** din comuna Buciumeni, sat Dealu Mare, strada Principala, judetul Dambovita si P**** L**** – comuna Buciumeni ,strada Principală, judetul Dambovita şi martorul din acte O***** A***** , domiciliat în Pucioasa , str Republicii, judetul Dambovita, posesor al CI – DD 451581, cu mandat de aducere , motivat de faptul că în procesul verbal de contravenţie adresa este incompleta. Amână cauza şi acordă termen la data de19 .11.2010, Pronunţată în şedinţa publică din 29.10.2010.