M****** C*******
IntimatC*** D* P***** A M*********** B********
Recurentadmite acţiunea precizată. obligă pârâta să emită o decizie prin care să recalculeze în temeiul OUG nr. 4/2005, pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantei începând cu data de 01.12.2005, prin utilizarea la determiniarea punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 8 ani şi 4 luni. obligă pârâta să plătească reclamantei, diferenţa dintre pensia cuvenită potrivit prezentei sentinţe şi pensia încasată pe perioada 20.09.2007 la zi, precum şi la plata dobânzilor legale aferente diferenţelor, calculate începând cu data introducerii acţiunii, 23.04.2010 şi până la efectuarea plăţii. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat în cuantum de 500 lei. cu recurs.
Respinge cererea de preschimbare a termenului de judecata, ca neîntemeiată. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.05.2010.