T**** I****
PetentAdmite propunerea făcută de comisia de pe lângă Penitenciarul Bacău privind pe condamnatul T**** I****, deţinut în executarea pedepsei de 1 an inchisoare aplicată prin Sp. 102/2010 a Judecatoriei Vatra Dornei. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 119/2010 emis de Judectoria Vatra Dornei. Atrage atentia condamnatului asupra consecintelor nerespectării prevederilor art.61 Cod penal. Dispune plata din fondul Ministerului Justiţiei a sumei de 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu. Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 11.01.2011.