C*** J******** D* P***** C**** S******
PârâtC********** L*****
ReclamantRespinge acţiunea formulată de reclamantul C********** L*****, domiciliat în Moldova Nouă – Oraşul Nou, Bl. 17, sc. 3, ap. 15, jud. Caraş-Severin, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, cu sediul în Reşiţa, str. Traian Lalescu, nr.27, judeţul Caraş-Severin. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2011.
Dispune recitarea contestatorului, cu menţiunea să depună la dosar confirmarea de primire aflată în xerocopie la fila 41 verso în întregime. Amână judecarea cauzei la data de 28 octombrie 2011, pentru recitarea contestatorului cu menţiunea dispusă şi pentru ca acesta să îndeplinească obligaţia stabilită de instanţă, respectiv să depună la dosar confirmarea de primire aflată în xerocopie la fila 41 verso în întregime. Intimata are termenul în cunoştinţă. Se recitează contestatorul, cu menţiunea dispusă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 octombrie 2011.
Dispune repetarea adresei de la fila 74 dosar către intimată, în atenţia domnului director, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare în cazul în care intimata nu se va conforma dispoziţiilor instanţei. Dispune recitarea contestatorului. Amână judecarea cauzei la data de 14 octombrie 2011, pentru repetarea adresei de la fila 74 dosar către intimată, pentru ca intimata să comunice întregul dosar de pensionare al contestatorului şi pentru recitarea contestatorului. Intimata are termenul în cunoştinţă. Se recitează contestatorul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 septembrie 2011.
Dispune efectuarea unei adrese către intimată pentru a comunica întregul dosar de pensionare al contestatorului. Dispune recitarea contestatorului. Dispune a nu mai fi citată intimata. Amână judecarea cauzei la data de 30 septembrie 2011, pentru efectuarea adresei dispuse către intimată, pentru ca intimata să comunice întregul dosar de pensionare al contestatorului şi pentru recitarea acestuia din urmă. Intimata are termenul în cunoştinţă. Se recitează contestatorul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 septembrie 2011.
În baza dispoziţiilor art. 155/1 Cod procedură civilă, suspendă judecarea acţiunii formulată de contestatorul C********** L*****, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, cu sediul în Reşiţa, str. Traian Lalescu, nr.27, judeţul Caraş-Severin. Definitivă. Cu drept de recurs pe timpul cât durează suspendarea cursului judecării cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2011.
Dispune a se comunica contestatorului exemplarul II al completării la întâmpinare şi al adresei susmenţionate. Dispune recitarea contestatorului, cu menţiunea de a-şi preciza poziţia în raport de dispoziţiile art.132 Cod procedură civilă, faţă de excepţia invocată de reprezentantul intimatei, să depună la dosar deciziile emise de intimată în baza OUG nr.4/2005 şi OUG nr.100/2008 şi să precizeze dacă a contestat aceste decizii. Amână judecarea cauzei la data de 21 ianuarie 2011, pentru a se comunica contestatorului exemplarul II al completării la întâmpinare şi al adresei susmenţionate, pentru recitarea acestuia, cu menţiunea dispusă, şi pentru ca acesta să îndeplinească obligaţiile stabilite de instanţă. Intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, prin consilier juridic Borcean Ioan, are termenul în cunoştinţă. Se recitează contestatorul C********** L*****, cu exemplarul II al completării la întâmpinare şi al adresei susmenţionate, cu menţiunea dispusă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 3 decembrie 2010.
Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentantul intimatei pentru a verifica dacă adeverinţele menţionate de contestator în precizări şi în completarea la acţiune au fost valorificate sau nu, în funcţie de aceasta urmând a formula întâmpinare. Dispune recitarea contestatorului. Amână judecarea cauzei la data de 3 decembrie 2010, faţă de cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentantul intimatei pentru a verifica dacă adeverinţele menţionate de contestator în precizări şi în completarea la acţiune au fost valorificate sau nu, în funcţie de aceasta urmând a formula întâmpinare, şi pentru recitarea contestatorului. Intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, prin consilier juridic Borcean Ioan, are termenul în cunoştinţă. Se recitează contestatorul C********** L*****. Pronunţată în şedinţă publică azi, 5 noiembrie 2010.
Dispune recitarea contestatorului, cu menţiunea să precizeze, având în vedere completarea de acţiune depusă la dosar, în ce sens solicită recalcularea drepturilor de pensie prin evaluarea adeverinţelor de pensie, respectiv în sensul că solicită luarea în considerare a acestor adeverinţe sau în sensul că aceste adeverinţe au fost luate în considerare, însă nu a fost utilizat stagiul complet de cotizare de 20 de ani, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 155 /1 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 5 noiembrie 2010, pentru recitarea contestatorului, cu menţiunea dispusă, şi pentru ca acesta să îndeplinească obligaţiile stabilite de instanţă, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 155/1 Cod procedură civilă. Intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, prin consilier juridic Borcean Ioan, are termenul în cunoştinţă. Se recitează contestatorul C********** L*****, cu menţiunea dispusă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 8 octombrie 2010.
Dispune comunicarea către pârât a unui exemplar al răspunsului la întâmpinare. Constată desfiinţat completul de judecată C.3. Repartizează cauza completului de judecată C.9 civil, la termenul de judecată din 08 octombrie 2010.
Dispune comunicarea către reclamant a unui exemplar al întâmpinării. Amână judecarea cauzei la 14 septembrie 2010.