D********* N******
PetentC******* N******** D* A********* Ş* D****** N******** D** R****** S*** - D******* B********
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul D********* N****** în contradictoriu cu intimatul COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - D.R.D.P. BUCUREŞTI. Constată nulitatea absolută parţială a procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. 0088771/9.06.2010 încheiat de intimat, în ceea ce priveşte reţinerea în sarcina petentului a contravenţiei prevăzută de art. 41 alin. 1 din OG nr. 43/1997 şi sancţionată de art. 61 alin. 1 lit. p din OG nr. 43/1997, precum şi aplicarea unei amenzi contravenţionale de 30.000 lei pentru această faptă. Menţine în rest procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. 0088771/9.06.2010 încheiat de intimat. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9.05.2011.
Amână pronunţarea în cauză la data de 09.05.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.05.2011.
Dispune audierea martorului Matei Ion şi citarea acestuia la adresa indicată de martorul Bragă Liviu-Romică, respectiv în comuna Valea Danului, judeţul Argeş, urmând ca în citaţie să fie menţionată seria şi numărul cărţii de identitate indicate în procesul verbal de constatare a contravenţiei contestat. Se citează intimata, împreună cu fila cu întrebări depusă de petent, urmând să răspundă în scris, în conformitate cu prevederile art. 222 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 24 martie 2011- Sala 2. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27 ianuarie 2011
În baza art. 167 Cod procedură civilă, admite cererea şi încuviinţează petentului proba cu înscrisuri, audierea celor trei martori menţionaţi în plângere, cu teza probatorie precizată şi proba cu interogatoriul intimatei. De asemenea, încuviinţează şi pentru intimată proba cu înscrisuri. Pune în vedere petentului, prin apărător, să depună la dosarul cauzei fila cu întrebări pentru intimată, pentru a fi comunicată acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 27 ianuarie 2011- Sala 2. Se citează intimata şi martorii. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18 Noiembrie 2010
Admite cererea formulată de apărătorul petentului, avocat Pufu Cristina, şi dispune amânarea cauzei la data de 18 noiembrie 2010- Sala 2. Se citează petentul, împreună cu copia întâmpinării formulate de intimată. Se citează intimata. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30 Septembrie 2010.