W****** F********
Intimat RECLAMANTB**** E******
Recurent PARATT****** O***** L****
Recurent PARATRespinge recursul.
SUspendat în baza art.29 pct.5 din Legea nr.47/1992.
In aceeaşi compunere, faţă de împrejurarea că s-a declarat recurs împotriva încheierii de respingerii a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată în cauză de către pârâtele recurente Telecan Olivia Livia şi Boşcu Eofemia,---Î.C.C.J. Dosar nr.20274/325/2009, D.C. nr. 1491/18.02.2011, respinge ca nefondat recursul.
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Amână pronunţarea deciziei la 18 mai 2010
Constată necesară emiterea unei adrese către Tribunalul Timiş pentru a comunica dacă în dosarul nr. 20274/325/2008 au fost înregistrate două cereri de recurs, una împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. X şi XI din OUG nr.114/2009 şi cea de-a doua împotriva deciziei civile nr.159/A/16.02.2010 pronunţată în acelaşi dosar; Totodată se vor efectua demersuri la Registratura Curţii de Apel Timişoara pentru ca acest serviciu să indice toate dosarele unde numitele Telecan Otillia Livia şi Boşcu Eofemia figurează ca parte
Pentru apărare şi pentru a se verifica dacă s-a judecat recursul declarat de pârâte împotriva încheierii de respingere a sesizării Curţii Constituţionale, de către Curtea de Apel Timişoara.