I**** I* V***** I*****
InculpatCondamnă pe inculpatul Iatan Victor-Iulian, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de prelevare de probe biologice după ce a condus un autoturism pe drumurile publice, prev. de art. 87 al.5 din O.U.G. 195/2002, faptă din 26.05.2008, la pedeapsa de 2(doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. Cu aplic. art. 71 şi 64 lit. a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.p. În baza art.81 şi 82 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 4 ani şi 6 luni, termen de încercare. În baza art. 71 al.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 şi 84 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare sau al neîndeplinirii obligaţiilor civile din prezenta hotărâre până la expirarea acestui termen. În baza art.191 C.pr.pen. obligă inculpatul să plătească statului 300 lei cheltuieli judiciare. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Justiţiei şi pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.03.2011.
Amână pronunţarea la 10.03.2011
Amână pronunţarea la 09.03.2011
administrare probe
ADMINISTRARE PROBE
ADMINISTRARE PROBE