D******* I**
InculpatCondamnă pe inculpatul DI la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală prevăzută şi pedepsită de art.87 alin.1 din OUG195/2002 cu aplicarea art.320 ind.1 c..pr.pen şi art.74 alin.1 lit.a şi c teza I C.pen raportat la art.76 alin.1 lit.e C.pen. În temeiul art. 71 C.pen interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a , b şi c C.pen. În temeiul art. 81-82 C. pen., suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 4 luni . În temeiul art. 71 C.pen interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a , b şi c C.pen. În baza art. 71 alin.5 C.p. suspendă pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei executarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor comiterii unei noi infracţiuni intenţionate în cursul termenului de încercare prevăzute de art.83 C.pen. În temeiul art.191 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţa publică de la 26.01.2011.
Hotarare 81/2011 din 26.01.2011lipsa apărare