C**** I****
InculpatÎn baza art. 149 indice 1, rap. la art. 143 alin.1, art. 148 lit. f Cpp, cu ref. la art.136 Cpp, admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti. Dispune arestarea preventivă a inculpatului CI cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. i C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. şi art. 37 lit. a C.pen - pe o perioada de 29 zile - cu începere de la data de 22.11.2010, mandatul fiind valabil până la data de 20.12.2010 inclusiv. În baza art.136 Cpp, respinge, ca neîntemeiată, cererea inculpatului de luare faţă de acesta a măsurii obligării de a nu părăsi ţara. În baza art. 192 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia - din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, urmează a fi avansată din fondul special al MJLC în favoarea Baroului Bucureşti. Cu drept de recurs, în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată in şedinţa publică din data de 22.11.2010, ora 14,15.